Asociaţia IRIS Vaslui a organizat o masă rotundă în care au fost prezentate rezultatele proiectului intitulat „Tirul social – acţiuni de informare şi responsabilizare a tinerilor din judeţul Vaslui„, cu prilejul căruia peste 500 de elevi din zece licee vasluiene au primit informaţii despre bolile cu transmitere sexuală, nediscriminarea persoanelor seropozitive, riscurile consumului de droguri sau traficul de persoane.

„Proiectul a fost derulat de asociaţia noastră cu sprijinul mai multor instituţii publice şi al unor ONG-uri. Deplasările în licee s-au derulat sub forma unor caravane la care au participat specialişti în diverse domenii, care le-au răspuns tinerilor la întrebări şi i-au informat cu privire la comportamentele de risc. Elevii au participat activ la discuţii, s-au arătat interesaţi de problemele ridicate. Avem nevoie de tineri informaţi, care să devină apoi adulţi responsabili, implicaţi în viaţa socială”, a declarat Lenuţa Năstruţ, preşedintele Asociaţiei IRIS Vaslui.

Proiectul a fost derulat în parteneriat cu Primăria Vaslui, Consiliul Judeţean, Instituţia Prefectului Vaslui, Penitenciarul Vaslui, Centrul de Evaluare Prevenire şi Consiliere Antidrog, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, Direcţia de Sănătate Publică şi Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Bacău. AGERPRES