lugoj_anglia2.jpgTimp de două săptămâni, 14 elevi ai Colegiului Tehnic „Valeriu Branişte” din Lugoj au desfăşurat în Marea Britanie la Yale College of Wrexham (Ţara Galilor) stagiul de pregătire practică în domeniul Turism şi alimentaţie în cadrul proiectului eurpean Stagii de pregătire practică în medii economice reale pentru dezvoltarea competenţelor profesionale la nivel european în domeniul Turism şi alimentaţie prin Programul sectorial Leonardo da Vinci, fiind a treia grupă de elevi aflată la Yale College.
Din actuala grupă de elevi, trei au desfăşurat stagiul de practică pentru calificarea Tehnician în gastronomie şi nouă elevi au desfăşurat stagiul de practică pentru calificarea Tehnician în turism.

„Yale College of Wrexham asigură condiţii de practică excelente pentru domeniile vizate, în cadrul colegiului existand două bucătării profesionale complet utilate, o cantină şi un restaurant clasificat în categoria Silver, iar pe partea de turism, Yale College deţine o agenţie de turism acreditată (Yale Travel), acestea fiind locurile unde elevii au desfăşurat stagiul de pregătire practică”, a declarat prof. Dana Mihaela Cnejevici, însoţitor al grupului.

„Practica în Marea Britanie a fost o experienţă nouă, astfel că am avut ocazia să învăţăm lucruri interesante despre o agenţie de turism chiar de la managerul agenţiei Yale Travel. Faptul că am lucrat într-o agenţiede turism funcţională ne-a făcut să fim mult mai serioşi”, a spus, la rândul ei, Simina Bulvănescu, elevă în clasa a XI-a – Turism.

În cadrul stagiului de practică elevii au participat la Conferinţa elevilor din domeniul turism de la Yale College of Wrexham şi la activităţile interactive aferente, conferinţă la care au participat reprezentanţi ai Grwp Llandrillo Menai, elevi de la Deeside College, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai partenerilor strategici din domeniul turismului local şi zonal.

Cele două săptămâni au însemnat şi o strânsă colaborare cu elevi şi profesori de la Yale College, în care elevii britanici au avut ocazia să afle mai multe informaţii despre România, despre Lugoj şi despre Colegiul Tehnic „Valeriu Branişte”.

Proiectul Colegiului Tehnic „Valeriu Branişte” cuprinde şase stagii de pregătire practică în Marea Britanie şi Germania pentru 80 de elevi din clasele a X-a şi a XI-a, fiind finanţat de Comisia Europeană prin Programul de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii – Programul sectorial Leonardo da Vinci, cu suma de 231316 euro.