Elevii din Bucureşti au obţinut cele mai multe premii şi medalii la cea de a 64-a ediţie a Olimpiadei Naţionale de Matematică desfăşurate la Braşov în perioada 1-5 aprilie. „Din cei 431 de elevi din clasele VII-XII din toată ţara care au participat la olimpiadă, peste 200 au obţinut premii şi medalii. Cei mai buni au fost elevii din Bucureşti care au obţinut cele mai bune rezultate şi implicit cele mai multe premii şi medalii. Subiectele au fost destul de grele, dar putem spune că participanţii au dovedit că sunt bine pregătiţi. Dintre cei şase elevi braşoveni prezenţi la olimpiadă doar doi au obţinut medalii de argint şi bronz, aceştia fiind în clasele a VII-a şi a VIII-a”, a declarat vineri inspectorul şcolar la disciplina matematică din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov, Aurel Bârsan.

Premierea elevilor participanţi la Olimpiada de Matematică a avut loc vineri în Aula Universităţii „Transilvania”, eveniment la care a participat şi scriitorul Alexandru Mironov care i-a felicitat pe matematicieni îndemnându-i să studieze în continuare această disciplină de viitor în cariera lor. „Premiile au fost oferite de Ministerul Educaţiei Naţionale şi au fost în sumă totală de 4.000 de lei, Societatea de Ştiinţe Matematice a pus la dispoziţie medaliile, dar şi premii în bani. Sponsorii au făcut ca unele premii să ajungă şi la suma de 28.000 de lei”, după cum a spus inspectorul Aurel Bârsan. AGERPRES