Elevii care au obţinut media zece la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională vor fi premiaţi de primăriile sectoarelor 1 şi 5

Elevii care au obţinut media zece la sesiunea din vara aceasta a bacalaureatului şi la Evaluarea Naţională vor fi premiaţi de primăriile sectoarelor 1 şi 5.

Primăria sectorului 1 a anunţat că va acorda un premiu de 2.500 de lei pentru fiecare licean cu media zece la Bacalaureat şi de 1.500 de lei pentru fiecare elev cu o astfel de performanţă la Evaluarea Naţională.

“La propunerea primarului Dan Tudorache, Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în unanimitate, în şedinţa de ieri, premierea elevilor care au obţinut media zece la Examenul Naţional de Bacalaureat şi la Evaluarea Naţională, sesiunea iunie-iulie 2018. Astfel, fiecare absolvent de Bacalaureat din liceele aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1 care a obţinut media zece va primi 2.500 de lei, iar fiecare elev care avut o astfel de performanţă la Evaluarea Naţională va fi premiat cu 1.500 de lei”, se arată într-un comunicat al Primăriei sectorului 1.

Potrivit sursei citate, la examenul de bacalaureat din sesiunea iunie – iulie trei elevi din liceele administrate de Consiliul Local Sector 1 au avut media zece, iar la Evaluarea Naţională o astfel de performanţă au obţinut 14 elevi.

În sectorul 5 evenimentul Parada Performanţei este la a doua ediţie, prima având loc anul trecut, au precizat oficiali ai Primăriei acestei zone administrative. Potrivit acestora, cei care au obţinut nota media generală 10 la examenul de bacalaureat vor primi câte un premiu în valoare de 10.000 de lei. Cei care au avut nota 10 la una sau mai multe discipline în cadrul aceluiaşi examen vor fi răsplătiţi cu suma de 2.000 de lei pentru fiecare notă de 10. De asemenea, profesori coordonatori vor primi câte un premiu de 2.000 de lei. Elevii din sectorul 5 care au obţinut nota 10 la evaluarea naţională vor primi laptopuri, tablete, medalii, plachete şi diplome de excelenţă, relevă sursa citată. AGERPRES