Zece elevi au fost recompensaţi, pe 25 august, pentru rezultatele înregistrate la Evaluarea Naţională şi la examenul de Bacalaureat, în şedinţa publică desfăşurată la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Teleorman.

Prin ordin de ministru, cei nouă elevi care au obţinut nota maximă la Evaluarea Naţională au primit câte 1.000 de lei, iar eleva care a obţinut singura medie de zece din judeţ la Bacalaureat, după contestaţii, a primit 3.000 de lei.

Pentru noi este o onoare că avem zece elevi care au luat zece la examenele naţionale. Îmi doream ca această sală, care deşi este mică, să fie mai plină de elevi de nota zece„, a declarat inspectorul general şcolar, Valeria Gherghe.

Prezent la eveniment, preşedintele CJ Teleorman, Dănuţ Cristescu, şi-a manifestat nemulţumirea faţă de rezultatele la nivel judeţean obţinute, în special la examenul de Bacalaureat. După contestaţii, judeţul a obţinut aproximativ 56% la sesiunea din acest an. „Dezamăgirea mea este că, la Bacalaureat, avem un singur elev care a luat nota zece. Sperăm ca în perioada următoare, trebuie să avem discuţii cu profesorii şi cu învăţătorii, să ridicăm nivelul de educaţie din judeţul Teleorman” a spus Dănuţ Cristescu.

Elevii premiaţi au afirmat că secretul reuşitei lor a constat în menţinerea obiectivului în cei opt, respectiv doisprezece, ani de şcoală. „Nu ştiu cum au trecut cei opt ani de şcoală. Cred că i-am petrecut pe undeva printre cărţi, prin parcurile, prin străzile din oraş, prin sălile de sport. Au fost opt ani plini de emoţie, cu satisfacţie, cu unele nemulţumiri. Am înţeles că nu există scurtături în drumul spre performanţă. Un om cu visuri mari nu poate fi niciodată, dar niciodată, îngenunchiat”, a declarat unul dintre elevii premiaţi. AGERPRES