negruzzi iasi.jpgReprezentanţii Colegiului “Costache Negruzzi” din Iaşi anunţă că în instituţia şcolară va fi instalat un seismometru în cadrul unui proiect care va fi lansat vineri, intitulat “Reţeaua Seismică Educaţională din România – ROEDUSEIS”.

Prof. dr. Elvira Rotundu, directorul Colegiului “Costache Negruzzi”, a declarat, joi, că proiectul este finanţat în programul PN II – Parteneriate în domenii prioritare. Potrivit sursei citate, scopul proiectului este elaborarea unor resurse educaţionale, dezvoltarea şi implementarea unor noi metodologii de predare şi învăţare a Ştiinţelor Pământului, utilizând seismologia ca mijloc de cunoaştere şi pregătire în domeniul riscului seismic. Perioada de desfăşurare a proiectului este iulie 2012 – iunie 2015.

“Cu această ocazie, în incinta Colegiului ‘Costache Negruzzi’ va fi instalat un seismometru, care va fi utilizat în scop didactic şi educativ. Înregistrările seismice de la aparatura instalată în şcoală vor fi utilizate pentru crearea unei baze de date ce urmează a fi integrată în arhiva seismică naţională şi internaţională”, a explicat Rotundu.

Ea a precizat că în realizarea proiectului educaţional mai sunt implicaţi reprezentanţi ai Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă “URBAN INCERC”, Universităţii Babeş Bolyai Cluj – Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului, Beta Software Management SA. AGERPRES