Elevii devin observatori în Consiliul de administraţie al şcolii

badea_oana.jpgElevii vor face parte din Consiliile de administraţie ale şcolilor în care învaţă, în calitate de observatori, potrivit unui amendament adoptat, vineri, de membrii Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor.

”Am făcut această promisiune la Deva, când am participat, în perioada 23-25 aprilie, la Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor. Mă bucur că am reuşit, astfel, să o onorez”, a declarat Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Ea a adăugat că, în calitate de observatori, elevii vor avea un statut similar reprezentanţilor sindicali, având dreptul de a contrasemna procesele verbale ale şedinţelor Consiliilor de administraţie. În urma votului de vineri, din Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, elevii vor avea acest statut la nivelul tuturor ciclurilor şcolare, potrivit unui comunicat al MECTS transmis, sâmbătă, AGERPRES.