Elevii din 19 unitati scolare din judetul Gorj risca sa nu mai primeasca alocatiile de stat din cauza intarzierii depunerii la Directia de Munca si Protectie Sociala (DMPS) a bazelor de date solicitate de aceasta.
Conducerile unitatilor de invatamant aveau obligatia, potrivit reglementarilor in vigoare, sa transmita DMPS Gorj, pana la inceputul lunii octombrie, bazele de date referitoare la copiii ce le frecventeaza cursurile. Masura a fost impusa de faptul ca, incepand cu 1 ianuarie 2008, plata alocatiei de stat se va face, prin structurile teritoriale, de catre Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse.

Cu toate ca termenul a expirat de o luna, 19 unitati de invatamant gorjene nu au predat bazele de date solicitate, existand riscul ca toti cei 17.000 de elevi ai acestora sa nu mai beneficieze de alocatia de stat.

„Surprinzator este faptul ca din cele 19 licee si scoli, 11 sunt din municipiul Targu-Jiu si, desi din 5 noiembrie le-am distribuit tuturor directorilor compact discuri cu programele informatice si de validare, acestea nu au ajuns inca la noi. Le-am mai dat un termen pana vineri, in speranta ca ni le vor aduce totusi”, a precizat directorul executiv al DMPS Gorj, Vasile Piciorus.