Elevii navetişti din Covasna vor să reia acţiunile de protest

Elevii din judeţul Covasna care nu au primit banii de navetă vor să reia acţiunile de protest, prima manifestaţie fiind programată miercuri, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe. La protest şi-au anunţat până acum participarea elevi de la cinci licee, respectiv Liceul de Artă, Liceul Reformat, Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” şi Grupurile şcolare “Berde Aron” şi “Puskas Tivadar”. Acţiunea de protest este sprijinită şi de Asociaţia Tinerilor Maghiari din judeţul Covasna.

“Vom face un protest maraton în două puncte din Sfântu Gheorghe, în faţa magazinului Şugaş şi în Parcul central. Vom începe la ora 8 dimineaţa şi vom încheia la ora 8 seara. O să ne vopsim feţele în alb, o să punem panouri şi o să afişăm scrisorile pe care le-am scris ministrului Educaţiei, prin care ne cerem drepturile. Ni s-a promis că ni se dau banii de navetă, dar în buzunarele noastre încă că nu a intrat nimic”, a spus Daroczi Klarissza, elevă la Liceul de Artă “Plugor Sandor” din Sfântu Gheorghe, una dintre organizatoare.

În urmă cu zece zile, elevii au organizat un marş şi un miting în faţa Inspectoratului Şcolar Judeţean din Sfântu Gheorghe, nemulţumiţi că nu au primit bani de navetă de aproape opt luni. Din centrul oraşului şi până în faţa Inspectoratului aceştia au împins o căruţă pe care era scris Ministerul Educaţiei şi au confecţionat avioane din hârtie pe care le-au aruncat peste gard în curtea Inspectoratului, spunând că tot aşa vor “zbura” şi ei peste graniţă dacă nu vor fi sprijiniţi să-şi construiască un viitor în România. Cu câteva zile înainte de a ieşi în stradă, elevii au organizat o grevă japoneză şi flashmoburi în faţa mai multe licee.

Ministerul Educaţiei a anunţat că a deblocat o parte din banii pentru naveta elevilor, iar intenţia este ca până la începerea vacanţei de vară să achite integral sumele restante. În judeţul Covasna un număr de 2.240 de liceeni fac zilnic naveta la oraş, deoarece în reţeaua şcolară din mediul rural nu există licee. AGERPRES