bacalaureat3.jpgEurodeputatul Siegfried Mureşan îi cere ministrului Educaţiei includerea Economiei printre probele la alegere de la examenul de Bacalaureat. „Deputatul european Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al Comisiei pentru bugete a Parlamentului European, i-a solicitat ieri, 25 iulie, ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, înscrierea la examenul de Bacalaureat a disciplinei Economie în cadrul probei scrise la alegere la profilul real din cadrul filierei teoretice, precum şi la profilurile tehnic, respectiv resurse naturale şi protecţia mediului din cadrul filierei tehnologice”, se arată într-un comunicat transmis presei.

Potrivit eurodeputatului, la baza acestei solicitări „stau numeroasele studii care plasează România pe ultimul loc între statele membre ale Uniunii Europene şi sub media globală în privinţa educaţiei financiare”.

Potrivit studiului din 2015 privind alfabetizarea financiară, realizat de agenţia Standard & Poor”s şi citat de eurodeputat, „doar 22% dintre cetăţenii României au o alfabetizare financiară şi deţin cunoştinţe de bază despre finanţe personale, existând o corelaţie directă între bunăstarea populaţiei şi nivelul educaţiei financiare”.

Siegfried Mureşan apreciază că educaţia financiară trebuie practicată la nivel formal. „În România, tinerii primesc cea mai mare parte a educaţiei financiare de la părinţi, însă, conform aceloraşi studii invocate anterior, părinţii înşişi nu au un nivel suficient de educaţie financiară, acest lucru perpetuându-se de la o generaţie la alta. Este nevoie ca acest cerc vicios să fie rupt, prin creşterea educaţiei financiare în cadrul educaţiei formale”, declară acesta, citat în comunicat.
În acest sens, eurodeputatul spune că Economia ar trebui să fie inclusă în lista materiilor „la alegere” de la Bacalaureat. Totodată, apreciază Siegfried Mureşan, educaţia formală ar trebui să „contribuie la îmbunătăţirea cunoştinţelor şi abilităţilor antreprenoriale ale tinerilor”.

„Într-o perioadă în care şomajul în rândul tinerilor se situează în continuare la un nivel ridicat în România (21,8% în primul trimestru din 2016), consider că educaţia formală trebuie să contribuie la îmbunătăţirea cunoştinţelor şi abilităţilor antreprenoriale ale tinerilor pentru ca aceştia să îşi poată lansa o afacere care să genereze locuri de muncă pentru ei înşişi, dar şi pentru alte persoane din comunitate, finalitatea fiind reducerea nivelului şomajului în rândul tinerilor”, se mai arată în scrisoarea semnată de eurodeputatul Siegfried Mureşan şi adresată ministrului Educaţiei. AGERPRES