Europarlamentarul britanic Roger Helmer susţine proiectul RMGC

helmer_roger.jpg“Avantajele proiectului Roşia Montană Gold Corporation sunt mai mari decât riscurile sale”, consideră europarlamentarul britanic Roger Helmer.

Acesta i-a trimis premierului României, Mihai Răzvan Ungureanu, o scrisoare deschisă în care susţine că proiectul RMGC poate aduce beneficii în plan economic şi poate crea locuri de muncă: “RMGC încearcă să reînvie mineritul în micuţa localitate Roşia Montană, situată într-o zonă a României care are nevoie disperată de investiţii şi unde rata şomajului este incredibil de mare”.

Membru al Comisiei de Petiţii în Parlamentul European, acesta l-a criticat pe reprezentantul român al acestui for, europarlamentarul PSD Victor Boştinaru, care a organizat consultări pe tema Roşia Montană: “Nu a dorit să permită opinii în contradictoriu sau să asculte puncte de vedere alternative”, scrie Helmer, care crede că românul se opune proiectului din motive politice, iar poziţia sa este una pur personală. Britanicul face referire şi la familia politică pe care Victor Boştinaru o reprezintă, declarându-se mirat că un social-democrat se opune unui proiect care facilitează ocuparea forţei de muncă.

Acesta îi asigură pe cei care privesc cu scepticism proiectul că Directiva europeană privid deşeurile miniere dă asigurări serioase în ceea ce priveşte controlul posibilelor riscuri.

În vârstă de 68 de ani, Roger Helmer este europarlamentar din 1999 şi este de asemenea membru al Comisiei de Ocupare a Forţei de Muncă.