danubius_premiu.jpg„Mă bucur pentru că avem ocazia să ne păstrăm un obicei de tradiţie: la sfârşit de an să ne premiem excelenţele. Excelenţe din absolute toate domeniile. Este o formă de respect pentru cei care, pentru oraşul nostru, nu doar că plătesc taxe şi impozite, ci şi fac ceva deosebit, adăugând astfel plus de valoare acestui oraş”. Acestea sunt cuvintele adresate de către Marius Stan, Primar al Municipiului Galaţi, în deschiderea festivităţii Premiile Municipiului Galaţi, 2014.

Universitatea “Danubius” este mândră să aibă, şi în acest an, pe scena Premiilor Municipiului Galaţi, oameni valoroşi care primesc premii de excelenţă pentru eforturile lor de pregăti la standardele cele mai înalte viitori profesionişti în stiinte juridice precum şi studenţi care s-au remarcat atât prin rezultate deosebite la învăţătură cât şi prin implicare activă în proiectele ştiinţifice, culturale şi umanitare naţionale şi internaţionale, promovând astfel oraşul Galaţi la nivel naţional şi internaţional.

Pe scena “celor mai buni dintre cei mai buni” au urcat în acest an studenţii: Andreea Apostol (Facultatea de Comunicare şi Relatii Internaţionale, specializarea Relaţii Internationale şi Studii Europene); Mirela Lupu (Facultatea de Drept); Luiza Crihană (Facultatea de Drept) şi Radu Nelu (Facultatea de Comunicare şi Relatii Internationale, specializarea Comunicare şi Relaţii Publice). Sunt studenti ca oricare alţii. Vin la ore, sunt activi la seminarii, îşi termină proiectele la timp, iau note mari în sesiune. Ceea ce au ei în plus este dezinvoltura cu care îşi trăiesc viaţa de student! În Universitatea “Danubius” se desfăşoară, într-un an universitar, zeci de evenimente ştiintifice sau de cultură, artistice, sportive. Aceşti studenţi sunt cei care se implică cu mare generozitate în toate activitatile noastre, în mod voluntar. Ei sunt cei care, cu responsabilitate, duc numele Danubius nu numai în ţară, la conferintele studenteşti sau la diverse workshop-uri şi seminarii, dar şi în alte universităţi, din străinatate, unde aleg să îşi completeze studiile.

În Universitatea “Danubius” sunt studenti valoroşi pentru că sunt formaţi de cadre didactice performante şi recunoscute pe plan national şi internaţional. Lector universitar doctor, Ana Alina Ionescu Dumitrache, a primit Premiul Excelelenţei, înconjurată de studenţii săi. Cadru didactic la Facultatea de Drept, Alina Ionescu Dumitrache este motorul mereu pornit al tuturor evenimentelor şi activităţilor, atât academice cât şi studenteşti din Universitatea “Danubius”, ocupand de opt ani şi funcţia de Sef Birou Relatii Publice. Cu entuziasm şi răbdare, organizează anual proiectul Caravana “Danubius”. Însotită de zeci de studenti voluntari, Alina Ionescu Dumitrache poposeşte în zece oraşe din România, vizitând liceele pentru a le prezenta elevilor adevărul despre viaţa de student şi oportunităţile omului cu studii superioare.

În ultimii trei ani, echipa de studenţi coordonată de către Lect. univ. dr. Alina Ionescu Dumitrache, la disciplina Drept penal, a obţinut Locul I la Sesiuni ştiinţifice studenţeşti internaţionale, în competiţii cu sute de studenţi de la universităţi de renume din ţară şi din străinătate.