barsanescu_paul.jpgUn prototip care măsoară uzura şoselelor plecând de măsurarea gradului de încărcare a camioanelor a adus, miercuri, un premiu internaţional unui profesor de la Facultatea de Mecanică a Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iaşi. Prof. univ. dr. ing. Paul Bârsănescu, inventatorul proiectului, a declarat că sistemul a fost premiat de o firmă din Germania după ce Facultatea de Mecanică a câştigat concursul internaţional “Project of the year 2012”.

Conform sursei citate, concursul s-a desfăşurat în două faze: în prima fază a fost selectarea proiectelor eligibile, iar a doua a constat în votarea de către public a celui mai bun proiect. În cea de-a doua etapă a concursului au ajuns zece ţări de renume – Austria, Norvegia, Germania, Italia, Egipt, Peru, SUA, Suedia, Canada, care au avut înscrise 18 proiecte. Singurul proiect din România care a ajuns în faza finală a competiţiei a fost cel al Facultăţii de Mecanică.

“Sistemul de achiziţie ‘esspressoDAQ’ oferă posibilitatea realizării unui prototip care permite cântărirea la bordul camioanelor pe fiecare punte, în corelaţie cu datele GPS. Acesta reprezintă un sistem care poate măsura uzura infrastructurii rutiere. Pe baza acestor date se poate face o taxare diferenţiată pentru diferite tipuri de încărcări. Spre exemplu, dacă un camion este supraîncărcat şi uzează mai mult şoselele, acesta va trebui să plătească o taxă suplimentară iar dacă el nu este prea încărcat va plăti o taxă mai mică”, a explicat Paul Bârsănescu.

El a participat la concurs cu trei proiecte, singurul selectat de juriul de specialitate fiind cel care a primit premiul oferit de Network of Automotive Excellence în cadrul NoAE 2011/2012. “La NoAE a fost premiată numai ideea, acum trebuie construit prototipul cu ajutorul sistemului ‘espressoDAQ’ pe care l-am primit ca premiu de la compania HBM”, a adăugat Bârsenescu. AGERPRES