barbu sulfina.jpgPresedintele Organizatiei de Femei a PD-L (OFPD-L), Sulfina Barbu, a declarat, sambata, la Sinaia, la sedinta Biroului Permanent National al organizatiei, ca femeile democrat-liberale au decis sa ceara Guvernului sa-si asume raspunderea in Parlament, in septembrie, pe legile educatiei, dupa ce acestea vor fi supuse dezbaterii publice.

Oana Badea, secretar de stat in Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii, a declarat ca parintii si elevii trebuie sa-si spuna neaparat parerea pentru ca legea ii vizeaza pe ei.

„PD-L considera ca solutiile trebuie sa fie parte integranta dintr-un concept si acesta este cel prezentat de comisia prezidentiala condusa pe Mircea Miclea”, a declarat Sulfina Barbu. Ea a adaugat ca pentru moment „trebuie sa ramanem pe metoda cu tezele unice, pentru a nu supune copiii, care deja sunt in emotii, unui experiment”. In ceea ce priveste scandalul in care este implicat ministrul Tineretului si Sportului, Sulfina Barbu a declarat ca Organizatia de Femei a discutat despre acest caz.

„Suntem pentru demiterea sau demisia ministrului, dar pe baza unor dovezi foarte clare, dovezi de delapidare de fonduri sau inceperea urmaririi penale”, a mentionat Sulfina Barbu. Presedintele OFPD-L a mai declarat ca este sigura ca „vor urma si alte atacuri la adresa ministrilor PD-L” pentru ca este o perioada de precampanie electorala inainte de alegerile prezidentiale.

„Partidul a castigat luptele politice pentru ca am fost uniti, nu au existat aripi si aripioare”, sustine Sulfina Barbu. La Sinaia, se desfasoara, sambata, sedinta Biroului Permanent National al OFPD-L. La intalnire participa membri ai Biroului Permanent National al OFPD-L, reprezentante ale Guvernului si Parlamentului.

Concomitent cu sedinta Biroului Permanent se va deschide seria trainingurilor organizate de Fundatia Konrad Adenauer, impreuna cu OFPD-L, ce au ca scop initierea membrilor organizatiei in elaborarea politicilor publice pentru reforma educatiei, dar si in modalitatile de transmitere eficienta a mesajului catre public si mediile de informare. Pe parcursul a doua zile, 30 de participante vor avea ocazia sa interactioneze cu lectorii invitati la primul training din acest an: Ioana Grindean, National Democratic Institute – Romania si Daniel Funeriu, Vicepresedinte al Comisiei prezidentiale de analiza si elaborare a politicilor din domeniul educatiei si cercetarii din Romania.