Festivalul Studenţilor Francofoni din Europa centrală şi orientală, desfăşurat la Bucureşti sub genericul „Împreună”, se va încheia vineri cu o gală în care vor fi prezentate şi premiate producţiile atelierelor la care au participat aceştia în perioada 11 – 15 aprilie. Potrivit unui comunicat transmis de organizatori, Gala festivalului va avea loc la Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română”.

Studenţi din Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Georgia, Letonia, Lituania, Kazahstan, Macedonia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Senegal, Serbia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria, reuniţi la Bucureşti prin intermediul limbii franceze, au răspuns provocării de a cânta în franceză, de a învăţa să danseze, de a scrie scenarii şi de a regiza, de a improviza teatral, de a realiza emisiuni radio sau de a face experimente şi de a descoperi principii ale fizicii, precizează comunicatul Agenţiei Universitare a Francofoniei.

Programul galei va cuprinde reprezentaţiile atelierelor de coregrafie, improvizaţie teatrală, descoperiri şi cântec, finala concursului „Întrebări pentru un francofon”, acordarea premiilor câştigătorilor, dar şi multe alte surprize.

Evenimentul este organizat de Biroul Europa Centrală şi Orientală al Agenţiei universitare a Francofoniei, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti, Universitatea din Bucureşti, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”, Grupul Ambasadelor, delegaţiilor şi instituţiilor francofone din România, Delegaţia Valonia-Bruxelles, Institutul francez din Bucureşti, Institutul Naţional pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiilor, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”. AGERPRES