Fiecare leu pe care statul român îl investeşte într-un ciclu complet de educaţie (de la nivel preşcolar la postuniversitar) generează opt lei sub formă de venit la buget din taxe, impozite şi contribuţii, arată studiul ‘Costul educaţiei: investiţie, randament, impact’realizat de Deloitte România la comanda Fundaţiei World Vision România.

Studiul a fost lansat pe 12 octombrie, într-o conferinţă despre finanţarea în educaţie, organizată de World Vision România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

„Investiţia în educaţie generează încasări importante pentru stat, ca administrator al bugetelor publice, cu un impact considerabil pentru societate în ansamblul acesteia, demonstrează studiul publicat de World Vision România. De exemplu, statul cheltuieşte în total circa 168.000 de lei, în medie, pentru fiecare persoană care absolvă un masterat, de la grădiniţă până la acordarea diplomei. În acelaşi timp, statul încasează de la o astfel de persoană, pe toată durata vieţii acesteia, aproape 1,45 de milioane de lei din contribuţii, taxe şi impozite. Cu alte cuvinte, la fiecare leu investit în educaţia unei persoane cu masterat, statul primeşte înapoi opt lei, echivalând cu un randament al investiţiei de 700%”, susţin autorii studiului.

Pe de altă parte, din cauza lipsei accesului la educaţie, statul cheltuieşte, în medie, circa 90.000 de lei pentru un şomer cu studii primare, pe toată durata vieţii acestuia.

De asemenea, contribuţiile persoanelor fizice la buget cresc odată cu nivelul de educaţie. O persoană cu studii primare contribuie în fiecare an la buget, în medie, cu maxim 10.363 de lei. Suma creşte la maxim 20.517 lei pentru persoanele care au absolvit cel mult o şcoală profesională şi ajunge la o valoare maximă de peste 40.000 de lei pentru cei cu studii universitare şi postuniversitare.

O altă concluzie a studiului priveşte efectul educaţiei asupra nivelului veniturilor persoanelor fizice. Astfel, veniturile brute realizate de o persoană se dublează, în medie, cu fiecare nivel de învăţământ finalizat. Prin urmare, un absolvent de liceu câştigă de două ori mai mult decât o persoană care a terminat doar şcoala generală, iar un absolvent de facultate câştigă dublu faţă de cineva care are doar o diplomă de bacalaureat. Este important de observat că această evoluţie se păstrează indiferent de statutul profesional, fiind valabilă nu doar pentru salariaţi, ci şi pentru agricultori şi lucrătorii pe cont propriu în alte activităţi decât cele agricole.

„Din perspectiva cifrelor avansate de această cercetare – din câte ştim, prima din România care încearcă să cuantifice în termeni financiari reali costurile şi beneficiile educaţiei pentru stat şi pentru societate – concluziile pe care ar trebui să le tragem sunt clare. Educaţia este una dintre investiţiile cele mai avantajoase pe care le poate face un stat, fapt demonstrat cu date în studiul pe care l-am realizat împreună cu Deloitte România. Este nevoie ca statul să respecte legea şi să aloce Educaţiei cele 6 procente din PIB la care s-a obligat. World Vision România, prin programele sale, adăuga resurse financiare la sumele pe care le investeşte statul, iar aceste sume au impact direct atât în calitatea educaţiei, cât şi în accesul la educaţie”, a concluzionat Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România.

Studiul „Costul educaţiei: investiţie, randament, impact” a fost efectuat de Deloitte România la solicitarea Fundaţiei World Vision, pe baza seturilor de datelor disponibile din surse publice (desk research). Studiul a fost realizat pentru următoarele categorii de statut ocupaţional: lucrător pe cont propriu în activităţi neagricole, agricultor, şomer, salariat conform, pentru următoarele niveluri de studii: primar/ISCED 0-1, secundar/ISCED 2-3, superior/ISCED 5-7. În prezentul studiu nu sunt prezentate informaţii referitoare la categoria „Patroni”/”Antreprenori” din cauza nivelului limitat de informaţii.

Totodată, studiul face parte din seria de cercetări şi iniţiative ale World Vision din domeniul educaţiei, printre care se numără studii precum „Investiţie în educaţia copiilor din mediul rural” (2017), „Cursa celor 30 de ani de educaţie în România… rurală” (2020), „Bunăstarea copilului din mediul rural”.

World Vision România derulează de mai mulţi ani proiecte în domeniul educaţiei, vizând în special învăţământul rural, susţinând în total peste 49.500 de elevi şi tineri. Organizaţia are în derulare un amplu program de burse şcolare, „Vreau în clasa a 9-a”. Aproape 4.000 de elevi din mediul rural, proveniţi din familii fără posibilităţi materiale, au fost sprijiniţi în ultimii 13 ani prin acest program în care World Vision a investit, cu ajutorul donatorilor săi, peste 3,14 milioane de dolari americani. Cei care doresc să doneze pentru a le oferi copiilor din mediul rural şansa de a-şi împlini visurile mergând la liceu – şi poate mai departe, la facultate – o pot face la acest link sau trimiţând un SMS în valoare de 2 euro la numărul 8845, cu textul LICEU. AGERPRES