nichita_fie.jpgCea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional al Educaţiei se va desfăşura în perioada 19-29 iunie, a anunţat primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, eveniment la care este aşteptată participarea Filarmonicii din Cracovia şi a unor personalităţi şi artişti internaţionali.

Festivalul Internaţional al Educaţiei (FIE) Iaşi va transforma capitala Moldovei într-o capitală a muzicii, expoziţiilor, teatrului, operei, muzicii clasice şi cărţii. Ca şi în anul precedent, va fi organizat un concert în aer liber, intitulat „Clasic 300”, eveniment la care autorităţile speră că vor confirma participarea şi membrii Filarmonicii din Cracovia. Tot în cadrul festivalului va derula cea de-a doua ediţie a Galei Operelor Naţionale, la care au fost lansate invitaţii pentru personalităţi din ţară şi străinătate.

„Preşedintele onorific al FIE va fi maestrul Ion Caramitru. Noi am făcut propunerea, sperăm ca el să o accepte. Pentru această ediţie ne dorim să avem o mai mare expunere internaţională. Încercăm să creăm parteneriate cu autorităţile de la Chişinău şi Cernăuţi pentru a crea evenimente şi în aceste oraşe. Evenimente cultural-artistice vor fi prezentate şi la Bruxelles”, a spus primarul Gheorghe Nichita.
Programul primei ediţii FIE Iaşi a pus în valoare axa cultural-educaţională a oraşului – Axa FIE Iaşi, manifestările desfăşurându-se în aer liber sau în locaţii existente pe acest traseu. Festivalul Internaţional al Educaţiei, organizat de Asociaţia PROEVENT şi Primăria Iaşi, în prima sa ediţie a cuprins şase secţiuni principale – Muzică, Teatru, Arte Vizuale, Carte, Conferinţe, Fringe şi o serie de evenimente unice de amploare – „Ziua Absolventului”, „Dansează cu Noi!”, „Serile FIE”.

Gala FIE, dedicată excelenţei în Educaţie, a deschis festivalul, iar Gala „Clasic 300”, concertul anual în aer liber susţinut de orchestra şi corul Filarmonicii de Stat „Moldova”, a reprezentat apogeul manifestărilor culturale marca FIE. AGERPRES