camera_deputatilor.jpgPlenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi, cu 293 de voturi „pentru” şi două abţineri, un proiect de lege care prevede suportarea de către stat a unei părţi din cheltuielile de şcolarizare şi pentru învăţământul general obligatoriu particular şi confesional, precum şi pentru învăţământul profesional şi liceal acreditat particular şi confesional.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea unor termene de prorogare a dispoziţiilor din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la finanţarea de bază pentru învăţământul general obligatoriu de stat, particular şi confesional acreditat, precum şi pentru învăţământul profesional şi liceal acreditat, de stat, particular şi confesional.

Iniţiatorii proiectului de lege – social-democraţii Ovidiu Donţu şi Titus Corlăţean – susţin că în momentul de faţă, prin introducerea clasei pregătitoare, învăţământul obligatoriu este de 11 ani. „Este normal ca şi pentru elevii care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ prin frecventarea cursurilor la şcoli sau licee particulare acreditate, statul să suporte o parte din cheltuielile de şcolarizare a acestora, cheltuieli care s-ar fi făcut oricum dacă aceştia ar fi fost repartizaţi în sistemul de învăţământ de stat”, spun iniţiatorii.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea art.36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice a fost adoptat de Senat pe 16 iunie.
Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES