Unele dintre cele mai cunoscute firme olandeze pe plan internaţional – Fokker, Philips, Ortec – vor deschide la Universitatea Politehnica din Bucureşti centre de excelenţă şi laboratoare, a declarat, pe 3 martie, rectorul instituţiei de învăţământ superior, Mihnea Costoiu.

„Astăzi, Fokker împreună cu Philips, colegii de la Ambasada Olandei semnăm acordul care deschide colaborarea în domeniile inginerie aerospaţială, electronică, telecomunicaţie şi computere cu impact foarte mare asupra cercetării din România. Practic, Fokker, Philips şi Ortec – cele trei companii – deschid în Politehnică centrele de excelenţă în cercetare şi laboratoarele lor, primele laboratoare la Facultatea de Inginerie Aerospaţială. (…) Suntem la prima, ca premieră, investiţie importantă a unei firme de avioane într-o universitate din România după foarte mulţi ani”, a declarat rectorul UPB.

Preşedintele Camerei de Comerţ România – Olanda şi director general al Fokker Engineering România, Sebastiaan van Hese, a afirmat că, în prezent, societatea depinde de ştiinţă şi tehnologie.

„Mă aflu înconjurat de nişte minţi strălucite, din punct de vedere ştiinţific, diplomatic, business, dar mai important este faptul că mă aflu în faţa viitorului luminos al ingineriei româneşti. Dacă privim începuturile, România şi Olanda sunt două ţări ce produc ingineri şi pionieri de excepţie, responsabili pentru nişte tehnologii inovatoare care au schimbat lumea. Viitorul succes al României se bazează pe abilitatea de a aduce inovaţie din interiorul ţării”, a spus Sebastian van Hese.

Ambasadorul Regatului Olandei, Stella Ronner-Grubacic, a apreciat că parteneriatul semnat vineri reuneşte viziuni diferite şi calităţi unice: studenţii, cu ingeniozitatea şi creativitatea, profesorii, cu capacitatea lor de a implica minţile tinere şi de a le stimula interesul pentru anumite subiecte.

„În timp, un astfel de parteneriat va produce un număr crescător de profesori şi studenţi capabili să gândească şi să acţioneze dincolo de metodele şi teoriile tradiţionale, să creeze conexiuni în interesul industriei şi să lucreze armonios cu companii pentru a atinge obiective curajoase. De astfel, am testat deja rezultatele pe o scară mai mică şi am observat că acest tip de parteneriat funcţionează foarte bine”, a declarat diplomatul.

UPB şi compania olandeză Fokker au semnat, vineri, un parteneriat strategic ce vizează în special lărgirea ariei de cunoştinţe şi aprofundarea acestora în domeniul ingineriei aerospaţiale, Facultatea de Inginerie Aerospaţială fiind principalul beneficiar.

Parteneriatul dintre UPB şi Fokker se va derula pe o perioadă de 10 săptămâni, începând de la data semnării, şi va consta într-un pachet complet de module speciale de pregătire în domeniul ingineriei aeronautice.

În cadrul programului susţinut de reputaţi profesori şi specialişti ai Fokker vor fi instruiţi într-o primă etapă 50 de studenţi din anii terminali ai Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din cadrul Universităţii, dintre care, în urma unei selecţii, numărul acestora se va reduce la jumătate.

La finalul acestui stagiu de pregătire, cei 25 de studenţi vor primi un atestat de absolvire ce le va permite în viitor să se angajeze în orice companie de profil din lume, firma olandeză fiind recunoscută ca lider pe întreg mapamondul.

La evenimentul organizat de Camera de Comerţ România-Olanda au participat şi reprezentanţii altor două mari companii renumite pe plan mondial, Ortec şi Philips, care şi-au propus să dezvolte în viitorul apropiat parteneriate cu Facultatea de Automatică şi cu Facultatea de Electronică din cadrul UPB. AGERPRES