Premierul Florin Cîţu le-a transmis prefecţilor să pregătească începerea anului şcolar, precizând că priorităţile zero sunt siguranţa copiilor şi desfăşurarea cursurilor, în condiţii de pandemie, cu prezenţă fizică.

„În ceea ce priveşte anul şcolar, este clar că avem nevoie de o verificare a tuturor clădirilor în care funcţionează şcolile, acolo unde nu s-au făcut încă. Deci asta este prioritatea zero. Vreau să eliminăm din start acele pericole, acolo unde sunt probleme, să ştim exact unde sunt şcolile cu probleme şi să vedem cum putem să rezolvăm problema, situaţia. Şi aş vrea să eliminăm anul acesta, pe cât posibil, acele discuţii sau evenimente, disfuncţionalităţi pe care le vedem la fiecare început de an şcolar. De aceea ne pregătim de acum pentru începutul anului şcolar. Pe de-o parte, e adevărat, suntem încă în pandemie, şi trebuie să ţinem cont de acest lucru. (…) Vreau să începem şcoala cu prezenţă fizică şi să rămână aşa, deci trebuie să luăm toate măsurile, să respectăm toate normele pe care le avem de protecţie împotriva COVID. Deci pentru începerea anului şcolar priorităţile zero: siguranţa copiilor şi bineînţeles în condiţii de pandemie să rămână anul şcolar cu prezenţă fizică”, a declarat Cîţu, marţi, la videoconferinţa cu prefecţii.

Premierul a subliniat că se încearcă găsirea de soluţii pentru ca şcoala să poată continua cu prezenţă fizică şi dacă rata de infectare cu COVID va depăşi 6 la mie, acolo unde se va putea, în funcţie de situaţie.

„Acum toată lumea se va concentra pe ce se întâmplă după 6 la mie. Şi aş vrea să fie foarte clar, din punctul nostru de vedere, că lucrăm la mai multe scenarii, au fost prezentate de Ministerul Sănătăţii şi de Ministerul Educaţiei. Repet, şi după 6 la mie mă interesează să găsim soluţii ca şcoala să continue cu prezenţă fizică acolo unde se poate.(…) Până acum ştim clar că până la 6 la mie şcoala rămâne cu prezenţă fizică, după 6 la mie, în funcţie de situaţie, şi unde ne aflăm şi în ce comunitate, şi ce alte elemente mai luăm în calcul, pentru că ne uităm şi la paturi la ATI şi la alte lucruri, vom vedea care sunt deciziile atunci. Deocamdată nu avem o soluţie. Am văzut câteva propuneri astăzi aici, dar vom veni cu ceva concret după ce avem câteva întâlniri şi cu specialiştii, şi din sănătate, şi din educaţie, cu ceva specialişti”, a declarat Cîţu. AGERPRES