manuale_scolare.jpgFondurile primite de judeţul Harghita pentru achiziţionarea de manuale în anul şcolar 2011-2012 sunt mult mai mici decât ar fi fost necesar, iar manualele de pe care învaţă elevii încep să se deterioreze.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Harghita, suma a reprezentat doar 35% din banii alocaţi în anul şcolar 2008-2009. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita susţine că s-a adresat la toate forurile posibile cu solicitarea de a suplimenta suma alocată judeţului, care se confruntă cu situaţii specifice.

Inspectorul şcolar general Ferencz Salamon Alpar a declarat că 80% dintre elevii harghiteni învaţă la secţia maghiară, iar manualele tipărite în limba maghiară au preţuri mai mari decât cele în limba română. De exemplu, abecedarele în limba maghiară au preţul mediu de 7,68 lei, de peste 4 ori mai mare faţă de abecedarele în limba română, care au preţul mediu de 1,80 lei. În plus, elevii, care învaţă la secţia maghiară, au în fiecare an de studiu un manual în plus, cel de limba şi literatura maghiară, ceea ce conferă un cost suplimentar.

Inspectorul şcolar general a mai precizat că de ani de zile există probleme cu manualul de limba română pentru clasa a 3-a cu predare în limba maghiară, întrucât exclusivitatea tipăririi aparţine unei edituri care nici nu renunţă la drepturile de autor, dar nici nu vrea să retipărească manualul la actualele preţuri de pe piaţă. Ferencz Salamon Alpar a subliniat că manuale de pe care să înveţe copiii harghiteni există, dar ele se află în diferite grade de uzură şi ar fi nevoie de înlocuirea lor.

”Există manuale la unităţile de învăţământ, dar nefiind bani de 2-3 ani, aceste manuale sunt în diverse faze de deteriorare. Cu banii primiţi suplimentăm acolo unde este prioritar, cu precădere la clasa I şi la ciclul primar. (…) Să sperăm că la anul problema se va rezolva cu noul curriculum şi cu noile manuale”, a spus Ferencz Salamon Alpar. AGERPRES