hogas_grundtvig.jpgÎn perioada 24 – 28 iunie s-a desfășurat în Roma, Italia, programul de formare Grundtvig Personalization in Adult Education: Models, Strategies and Tools – Personalizarea în educația adulților: modele, strategii și instrumente, organizat de EduCommunity, asociație implicată în proiecte europene care vizează educația adulților, al cărei președinte este Marco Guspini, autor al cărții Complex Learning.

Cursul are la origine rezultatele proiectului Grundtvig LEADLAB (Leading Elderly and Adult Development – LAB 502057-LLP-1-2009-1-IT-GRUNDTVIG-GMP. Grupul-țintă căruia i se adresează include: experți formatori, profesori, directori, educatori, învățători, consilieri etc. Principalele obiective al programului de formare au constat în deprinderea de către participanți a competențelor pentru mediatizarea și optimizarea culturii „personalizării”, precum și pentru promovare unui model de intervenție la nivel european, prin crearea design-ului unor cursuri personalizate.

La acest program au participat 3 experți formatori, doi din România și unul din Turcia. Județul Neamț a fost reprezentat de prof.preuniv.dr. Mihaela-Cătălina Tărcăoanu, de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”, cu o vastă experiență în programele de formare continuă a cadrelor didactice de-a lungul timpului: Metode active în educație, Managementul medierii conflictelor, Consiliere și orientare (pentru Casa Corpului Didactic Neamț), Intel Teach – Instruire în societatea cunoașterii, Profesorul – creator de soft educațional, Profesioniști în management în învățământul preuniversitar (în proiecte POSDRU). Limba de desfășurare a cursului a fost engleza. Principalul argument care a stat la baza alegerii acestui curs a fost noutatea tematică – personalizarea, andragogie, antropogogie, cursul fiind introdus în baza de date europeană în 2012 http://ec.europa.eu/education/trainingdatabase/index.cfm?fuseaction=DisplayCourse&cid=34124). Personalizarea este o paradigmă inovativă utilizată în educația adulților, care vine în întâmpinarea recomandării Uniunii Europene de a face învățarea adulților cât mai atractivă.
Agenda programului de formare a fost foarte densă (zilnic între 9.00-18.00). Luni, 24 iunie 2013, începând cu ora 9.00 a avut loc ceremonia de deschidere, urmată de exerciții de spargere a gheții, exerciții de intercunoaștere, prezentarea formabililor și a formatorilor, Laura Vettraino si Eleonora Guglielman. Un prim exercițiu individual a avut ca temă: Ce crezi că este personalizarea, acesta fiind urmat de o dezbatere privind semnificațiile conceptului de personalizare și diferența dintre individualizare și personalizare. Conceptul de personalizare este proteic, care își propune să ia în considerare toate dimensiunile formabilului (cognitive, emoționale, sociale, civice etc.), dezvoltarea învățării autodirecționate, co-designul programului de formare de către formator și formabili, dezvoltarea procesului de autoevaluare, predarea unor provocări, iar nu a unor obiective, formabilul fiind actorul și „co-producătorul” procesului de învățare, formatorul având doar rol de facilitator. Personalizarea este o strategie care implică atât nivelul predării, al învățării, cât și cel organizațional, putând fi aplicată la nivel de bază, mediu sau avansat.

Alte subiecte abordate au vizat modul de învățare al adulților (adulții co-stabilesc obiectivele învățării; au nevoie de situații concrete; precum și sensul independenței ;se raportează la experiența personală, la experiența transformativă, pentru că a învăța înseamnă a transforma cunoașterea anterioară; au nevoie de reguli și instrucțiuni clare etc.), educația adulților – soluții și metodologii. Marți dimineața a fost oferit feedback pentru 10 Minute Paper, exercițiu de reflecție (formabilii trebuie să evalueze activitatea de formare, să noteze ceea ce a fost memorabil și să fere feedback formatorilor), fiind abordate ulterior teme ca: Personalizarea în modelul LEADLAB, Competențele expertului în personalizare, Harta competențelor formatorului expert în personalizare, Evaluarea (ex ante, in tinere și ex post) și autoevaluarea. Activitățile practice au inclus exerciții individuale și în echipă: Evaluarea: Cum am fost evaluat în școală ca elev/ student?, Autoevaluarea: cine sunt eu, unde sunt, eu, unde vreau să ajung, ce vreau să realizez?, Ce fel de formator sunt?.

Miercuri am putut afla despre modul în care se poate aplica personalizarea în educația adulților, metode, strategii și instrumente, precum și despre strategiile colaborative care implică interacțiune pozitivă, sensul responsabilității și apartenenței la o colectivitate, împărtășirea unor obiective comune, respectul și încrederea acordată coechipierilor, leadership împărtășit, disponibilitatea de a negocia, diseminarea cunoștințelor, monitorizarea procesului etc. Activitățile practice au inclus exerciții individuale și în grup: Ce contează pentru mine în viață?, Cum să motivezi un adult să învețe, să participe la cursuri de formare?. De asemenea, formabililor li s-a cerut să creeze designul unui curs de formare personalizat, lucrând în echipă. Ziua de joi a fost rezervată atât activităților teoretice – Acordul formativ (Training Agreement – un instrument folosit pentru negociere), Autobiografia în personalizare), cât și celor practice – Ce fel de formator sunt, flexibil sau rigid?, Rescrierea Acordului formativ, Realizarea unei liste de întrebări pentru autobiografie în personalizare. Fiecare zi de formare s-a finalizat cu un exercițiu de reflecție – 10 Minute Paper.

Vineri, 28 iunie 2013, s-au rediscutat toate lucrările de 10 minute și s-au tras concluziile. A fost reluat exercițiul din prima zi, Ce crezi că este personalizarea?, inițial individual, apoi în grup, rezultatul fiind prezentat pe o coală de flipchart Copacul multicultural al personalizării (vezi foto). De asemenea, a avut loc ceremonia de închidere și înmânarea certificatelor care atestă calitatea de expert formator în personalizare (un ghid/ consilier/ facilitator în procesul de învățare a adulților, care stabilește împreună cu formabilii provocările învățării, realizează scenariul cursului și preconizează rezultatele procesului de învățare cu aceștia). Participanţii au primit, de asemenea, şi câte un Certificat de Mobilitate Europass.

În situația în care un expert formator se decide să aplice personalizarea în educația adulților ar trebui să se întrebe: Ce înseamnă personalizarea?, Ce ar trebui să personalizez?, La ce nivel pot aplica un demers personalizat?, De ce am nevoie ca formator pentru a personaliza un curs de formare?, Cum ar trebui să fie organizat un mediu personalizat de învățare?, Cum să co-stabilești cu formabilii provocări ale învățării, iar nu obiective?, Care sunt competențele formabililor într-un demers personalizat? etc.

Programul de formare Personalization in Adult Education: Models, Strategies and Tools – Personalizarea în educația adulților: modele, strategii și instrumente a constituit o oportunitate de dezvoltare personală și profesională, în societatea bazată pe cunoaștere, caracterizată prin informație pletorică, profesionalizarea carierei didactice fiind o condiție sine qua non a societății contemporane. Activitatea de formare a fost realizată cu sprijinul financiar primit în cadrul Programului de Învățare pe Parcursul Întregii Vieţi (Lifelong Learning). Conținutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului și AN și Comisia Europeana nu sunt responsabile pentru modul în care conținutul informației va fi folosit.