Parlamentarii PNL şi PMP au depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege care prevede că în funcţiile vacante de director sau director adjunct din instituţiile de învăţământ preuniversitar nu pot fi numite persoane care au ocupat funcţia de director în unitatea respectivă şi care nu au fost admise la concurs sau nu au participat la concurs.

În cazul prevăzut la alineatul 7, în funcţiile rămase vacante sau care se vacantează între perioadele de concurs nu pot fi numite persoane care până la organizarea concursului au ocupat funcţii de director sau de director adjunct în unitatea de învăţământ respectivă şi care nu au participat la concurs ori s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise„, se arată în proiectul de lege care modifică Legea Educaţiei.

Proiectul a fost iniţiat de 38 de deputaţi de la PNL, de doi senatori PNL şi de doi deputaţi PMP.

În expunerea de motive se arată că în lunile septembrie- decembrie 2016 a avut loc concursul naţional pentru ocuparea posturilor de director şi director în unităţile de învăţământ preuniversitar la care au participat în total peste 8.700 de candidaţi.

„Analiza rezultatelor finale a arătat faptul că nu toate posturile scoase la concurs au fost ocupate, fie pentru că la concurs nu s-a prezentat nicio persoană, fie pentru că persoana care s-a prezentat la concurs a fost respinsă. În mod normal ocuparea acestor funcţii vacante ar trebui să se facă în urma organizării unui alt concurs şi nu printr-un mecanism de numire. Într-un climat instituţional normal ar trebui să fie imposibil ca funcţiile rămase vacante să ajungă să fie ocupate de persoane care fie nu au fost interesate să participe la concurs, fie au participat dar nu au fost suficient de pregătite pentru a trece probele din concurs. În data de 7 ianuarie 2017 profitând de prevederile lacunare ale Legii Educaţiei Puterea a înţeles ca prin ordinul ministrului Educaţiei 3044/2017 să împuternicească inspectorii generali şcolari să numească în funcţiile rămase vacante, inclusiv persoane care până la organizarea concursului au ocupat funcţii de director sau de director adjunct în unitatea de învăţământ respectivă dar care fie nu au participat la concurs, fie au participat dar nu au fost admise”, mai spun iniţiatorii în expunerea de motive.

Ei adaugă că prin acest act asumat Puterea „oferă dezinteresului aparent şi insuficientei pregătiri semnificaţia unui mecanism de garantare a prelungirii şederii în funcţie”.

Proiectul este în dezbatere publică la Camera Deputaţilor până pe 7 martie. AGERPRES