golcea_sandu.jpgLotul olimpic de Fizică al liceenilor din Arabia Saudită este pregătit de fostul inspector general şcolar din Timiş prof. dr. Alexandru Golcea, iar primele rezultate s-au materializat prin cucerirea tuturor premiilor unui concurs ce a avut loc, anul acesta, la Damasc.

Golcea a declarat că nivelul de pregătire al tinerilor arabi, la Fizică, este foarte scăzut, echivalând cu nivelul de cunoaştere al elevilor români din clasele a VI-a – a VII-a.

„Îi iau de la partea de jos; nivelul de pregătire al copiilor din clasele XI – XII este echivalent cu cel al elevilor noştri de clasele VI – VII. Încep cu ei de foarte de jos. Până acum, ei nu au avut niciodată performanţe. Primele rezultate se văd. Am avut un prim concurs la Damasc, unde au luat tot”, a afirmat Golcea. El a arătat că acolo totul este diferit de ceea ce a lăsat la Timişoara, de la condiţiile create studiului pentru performanţă până la nivelul de salarizare, care este incomparabil cu cel pe care l-a avut în România, profesorul susţinând că nu regretă nimic din ceea ce a lăsat în ţară.

Contractul său cu saudiţii este pentru un an, cu posibilitatea de prelungire. Ca obiective principale, Golcea are în pregătire elevii din Arabia Saudită pentru următoarele două olimpiade internaţionale – Thailanda (2011) şi Estonia (2012). O medalie de bronz câştigată la olimpiada din Thailanda i-ar aduce profesorului o sumă ce depăşeşte 40 de salarii minime pe economia românească, iar una de aur – 100.

„Conform contractului semnat cu arabii, mi se interzice să divulg suma de bani pe care o primesc, dar pot să spun doar că sunt plătit incomparabil mai bine decât ca antrenorul lotului naţional de fizică al României”, a spus fizicianul timişorean. El a menţionat că a făcut o selecţie riguroasă, alegând doar 20 de elevi din totalul iniţial de 10.000, câţi au dorit să ajungă în lotul naţional de Fizică.

În 2005, Alexandru Golcea – care era, atunci, directorul Liceului „C. D. Loga” din Timişoara – a fost desemnat „profesorul anului” în România, titlu pentru care a fost recompensat cu 10.000 de dolari. Absolvent al Facultăţii de Fizică Atomică din Bucureşti, Golcea şi-a luat specializarea în „Reactori şi materiale nucleare”, fiind repartizat din băncile studenţiei direct la Institutul de Fizică Atomică Bucureşti, dar a preferat să se transfere la unitatea nucleară Electrometal din Timişoara, unde şi-a luat şi doctoratul.

A îmbrăţişat cariera didactică mai mult forţat de destin. Fiind suspectat, la un moment dat, de leucemie, Golcea a ales catedra de fizică a Liceului „C. D. Loga” în anul 1981, obţinând rezultate remarcabile la olimpiadele şcolare, imediat după angajarea în actul didactic – educaţional. La Timişoara, el îşi pregătea elevii pentru olimpiadele de fizică, astronomie, ştiinţele pământului, dar acest tip de concursuri a degenerat foarte mult – spunea el -, deoarece era vizată participarea internaţională, ceea ce făcea ca gradul de dificultate al subiectelor la fazele intermediare să fie mult peste nivelul programei. Golcea a dat primul laureat la Nobelul pentru fizică pentru juniori, în persoana lui Ştefan Mihalaş, care este, acum, dr. fizician la Johns Hopkins University (SUA). AGERPRES