Angajaţii din învăţământ, cea mai mare categorie socio-profesională din sistemul bugetar, nu vor primi salariile în avans, în această săptămână, aceştia fiind discriminaţi în comparaţie cu alte categorii bugetare, susţin reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere Guvernului să rezolve problema plăţii salariilor pentru angajaţii din sistemul de educaţie. Altfel, prim-ministrul Viorica Dăncilă trebuie să îşi asume că face declaraţii, fără să se asigure că poate să pună în practică ceea ce promite. În acest caz, este cert că una spune şi alta face, fără să cunoască situaţia reală din învăţământ”, se arată într-un comunicat al FSLI remis pe 4 aprilie.

În aceste condiţii, FSLI solicită Executivului să aplice toate măsurile de care dispune pentru a rezolva problema apărută în cazul angajaţilor din sistemul de învăţământ, astfel încât aceştia să nu fie discriminaţi în comparaţie cu alte categorii bugetare.

”Este o lovitură puternică dată colegilor noştri care aşteptau, în baza celor promise de către premierul Viorica Dăncilă, să primească salariile în avans, înaintea Sărbătorilor Pascale. Oamenii aşteaptă aceşti bani, mai ales că nu vorbim despre o categorie profesională cu salarii foarte mari. Din contră, iar fiecare trebuie să aibă posibilitatea să pună câte ceva pe masa de Paşte. Guvernul trebuie să înţeleagă faptul că a creat aşteptări în rândul oamenilor. Pentru neplata salariilor în avans, aşa cum s-a spus, colegii noştri nu pot să primească drept scuză modificările necesare care au fost realizate în EDUSAL, în ultima perioadă”, a declarat Simion Hăncescu, preşedintele FSLI. El susţine că Executivul trebuie să se implice serios pentru a găsi o soluţie.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat miercuri că vor primi salariile înainte de Sărbătorile pascale doar bugetarii care au solicitat acest lucru. „Bugetarii care au cerut. Asta este ceea ce doamna prim-ministru a spus foarte clar. Pentru că asta au solicitat. Nu poţi să-i dai celui care nu solicită. Cei care nu au făcut solicitare nu primesc mâine. Primesc când au data de salariu. (…) Din punct de vedere al Ministerului de Finanţe, noi am comunicat şi discutat de fiecare dată cu fiecare structură centrală în parte şi am creat acel ordin de ministru în care sunt stipulate toate acele structuri care au decis să dea salariul în data de 5 aprilie. Acesta a fost atributul Ministerului de Finanţe, asta am făcut”, a afirmat Teodorovici la Parlament.

Întrebat dacă e cazul ca alţi bugetari să facă o solicitare pentru a primi banii, Teodorovici a răspuns: „În ordinul ministrului publicat ieri în Monitorul Oficial, aceea este lista cu persoanele care vor primi în data de 5 aprilie acel salariu înainte de Paşti. Nu pot să vă spun de excepţii. Ministerele cu care s-a discutat au decis să nu dea în data de 5 aprilie salariile pe diverse motive”.

În context, senatorul Ecaterina Andronescu a menţionat că în mod sigur planificarea salariilor celor din Educaţie este pentru 14 aprilie. „Eu cred că nu trebuie să-i amăgim (n.r. – personalul din Educaţie), am vorbit astăzi şi cu directorul de buget-finanţe din minister, este clar că planificarea este pentru data de 14 aprilie. Deci, nu există acum posibilitatea să schimbe peste noapte dacă nu s-au făcut lucrurile acestea până acum”, a declarat Andronescu. AGERPRES