Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) îşi propune să devină prima din România care să fie complet digitalizată, după ce, luni, a dat în folosinţă prima astfel de sală de seminar. „FSPAC Digital” este un proiect în premieră lansat la UBB.

Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai îşi doreşte să devină prima facultate complet digitalizată din România, lansând luni, 24 iunie 2019, prima sală de seminar dotată cu tehnica necesară implementării proiectului. Sala a fost realizată printr-un parteneriat cu Sykes Enterprises Eastern Europe, care a finanţat dotarea acesteia cu sisteme informatice şi de comunicare, precum şi cu un mobilier nou, diferit de cele tipice sălilor de curs sau seminar”, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de UBB. Decanul FSPAC, prof. univ. dr. Călin Hinţea, susţine că proiectul de digitalizare se înscrie în direcţia strategică a facultăţii privind adaptarea la cerinţele pieţei muncii.

„Suntem o facultate dinamică, o facultate deschisă spre tot ce înseamnă interesul real al studenţilor noştri şi al comunităţii din care facem parte, iar acest lucru se vede în tot ceea ce facem. Parteneriatul cu Sykes Enterprises Eastern Europe este unul extrem de valoros nu doar prin sala pe care am inaugurat-o azi, ci mai ales prin faptul că deschide un drum, continuă, concretizează şi duce la un alt nivel parteneriatul foarte dinamic pe care noi l-am avut şi până acum cu mediul de afaceri, cu autorităţile publice, cu societatea civilă, un parteneriat care îşi arată rezultatele din ce în ce mai mult. E un început extrem de important, iar noi vom merge mai departe pe drumul pe care l-am deschis acum cu Sykes Enterprises Eastern Europe, o companie care a răspuns imediat apelului nostru, arătând astfel că înţelege pe deplin importanţa esenţială a colaborării în formare noilor generaţii de specialişti”, a spus, potrivit comunicatului, Călin Hinţea.

Investiţia pentru realizarea primei săli digitalizate complet din cadrul FSPAC s-a ridicat la 20.000 de euro.