Fundaţia Estuar demarează un proiect în cadrul căruia, în următoarele 14 luni, va dota 20 de licee din ţară cu laboratoare de orientare în carieră, în sprijinul a cel puţin o mie de tineri aflaţi în situaţii de risc. Potrivit unui comunicat al Fundaţiei Estuar, proiectul „Educaţi azi, Valoroşi mâine” vizează îmbunătăţirea situaţiei economico-socio-educaţionale a cel puţin o mie de tineri, dintre care 160 de romi, din zonele Bucureşti, Cluj, Giurgiu şi Ploieşti, prin dezvoltarea a 20 de laboratoare în care vor fi organizate acţiuni de orientare în carieră şi informare educaţională în sănătate mintală. Concomitent cu activităţile în care vor fi implicaţi tinerii, vor fi consiliaţi părinţii acestora iar o sută de profesori şi 50 de consilieri şcolari vor fi ajutaţi să-şi dezvolte cariera profesională.

Proiectul urmăreşte înfiinţarea unei reţele naţionale de centre socio-educaţionale în care vor fi implementate activităţi complexe de consiliere, formare, activităţi educaţionale pentru 200 de tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani.

Prin caravana educaţiei (EduCaravana), psihiatrul Cristian Andrei, însoţit de specialişti din domeniul social şi psihologic, va ajunge în şapte judeţe din ţară, în comunităţile izolate, pentru a le oferi şi tinerilor din acele comunităţi aceleaşi şanse la consiliere. EduCaravana va ajunge în Bucureşti, Ploieşti, Giurgiu, Călăraşi, Dâmboviţa, Cluj şi Mureş.

Proiectul va mai dezvolta şi o platformă de consiliere online, pentru a le da posibilitatea tinerilor din diverse zone ale ţării să interacţioneze cu specialiştii implicaţi în proiect.
Proiectul „Educaţi azi, Valoroşi mâine” face parte din Programul RO10 – CORAI finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi se va derula în parteneriat cu Institutul de Relaţii Umane, DGASPC sector 6 şi DGASPC sector 4. Valoarea finanţării nerambursabile este de 1.954.183 de lei.

Mai mult de o treime dintre tinerii români sunt în risc de sărăcie sau excluziune socială, respectiv aproximativ 40%, faţă de circa 24%, cât se înregistrează la nivelul UE, conform Eurostat. Tinerii din România au acces mai târziu şi în măsură mai mică la piaţa muncii, iar veniturile obţinute de aceştia sunt mai scăzute, relevă sursa citată. AGERPRES