Fundaţia GFG şi Liceul Paul Dimo au dat startul programului de învăţământ dual pentru formarea de electricieni, primii 21 de elevi începând cursurile în unitatea de învăţământ, informează, marţi, purtătorul de cuvânt al combinatului siderurgic Liberty Galaţi, Alina Stanciu.

Potrivit acesteia, Fundaţia GFG România, în parteneriat cu combinatul siderurgic, a lansat acest program în luna mai, în prezenţa Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei României, Alteţei Sale Regale Principele Radu al României şi a Alteţei Sale Regale Principesa Sofia a României, cu ocazia vizitei pe platforma siderurgică.

Învăţământul dual îmbină cunoştinţele teoretice predate de profesori cu activităţile practice realizate cu ajutorul mentorilor combinatului.

Elevii vor avea oportunitatea să îşi dezvolte atât abilităţile tehnice, cât şi abilităţile de comunicare, de colaborare în cadrul unei echipe şi de dezvoltare a încrederii în forţele proprii.

Tinerii vor lua parte, de asemenea, la un program educaţional conceput special pentru ei de Rewise Learning, o organizaţie premiată din Mare Britanie.

Toate aceste aspecte ale programului îi vor ajuta pe elevi să se pregătească pentru viaţă şi carieră, iar pentru cei 21 de elevi vor fi organizate activităţi extracurriculare distractive.

„Parteneriatul cu Fundaţia GFG şi combinatul siderurgic pentru lansarea acestui proiect este o premieră, pentru că vine cu o nouă abordare: îmbinarea procesului de învăţare cu dezvoltarea personală. Astfel, în trei ani, cei 21 de tineri vor fi cu adevărat pregătiţi pentru profesia de electrician şi pentru viaţă”, a declarat directorul Liceului Tehnologic „Paul Dimo”, Anca Uşer.

Echipele de electricieni din combinat îi vor învăţa pe elevi să lucreze respectând normele de siguranţă.

„Echipele noastre de electricieni sunt pregătite să îi primească pe elevi şi să îi înveţe să lucreze în mod eficient şi, mai ales, respectând normele de siguranţă. Planul nostru ambiţios de a produce Greensteel în viitor presupune tehnologie performantă şi pregătirea în prezent a muncitorilor şi a specialiştilor de mâine. Ne bucurăm să colaborăm cu tinerii care vor schimba radical industria viitorului „, a precizat directorul combinatului, Aida Nechifor. AGERPRES