„Reprezentantii Universitatii Spiru Haret i-au tinut astazi o ora cu ochii pe pereti pe inspectorii ministerului, care au fost trimisi in control. Inspectorii au solicitat baza de date pentru a putea afla, pe fiecare facultate, cati studenti au fost inmatriculati, dar li s-a dat doar ordinul de inmatriculare la nivelul intregii universităti. Deci, nu ne-au dat tocmai acele acte de care avem nevoie pentru a stabili cati absolventi trebuie examinati din nou“, a declarat ministrul Andronescu.

Echipa Corpului de control al MEC a gasit totusi evidenta diplomelor eliberate de catre Universitatea Spiru Haret din 2003 pana in 2009. Astfel, in 2003 – s-au eliberat 5.700 de diplome de licenta, in 2004 – 5.000; in 2005 – 6.000; in 2006 – 10.000, in 2007 – 15.000, iar in 2008 – 50.000 de diplome. Pentru anul 2009, Universitatea Spiru Haret a solicitat 56.000 de diplome, dar Ministerul Educatiei nu a aprobat eliberarea lor.

Cititi articolul complet aici