medierea.jpgGradul de instruire în sistemul de învăţământ al elevilor romi se poate îmbunătăţi prin introducerea mediatorilor şi a inspectorului şcolar pe problematica romă, susţine prof. Gheorghe Sarău, consilier pe problemele romilor în Ministerul Educaţiei.

„Există o prăpastie imensă între ceea ce dorim să facem şi cum aplicăm toată această legislaţie. Încă avem două probleme care ca resursă financiară nu ar costa mult. Am avea nevoie de 2.000 de mediatori şcolari, 1.000 îi avem pregătiţi, dar nu sunt absorbiţi în sistemul şcolar. Pe undeva, noi suntem în mare culpă pentru că nu aplicăm legea nr. 1 pe 2011, care a luat în calcul şi acest lucru. A doua mare resursă umană importantă în sistemul educaţional, şi nu găsim înţelegere pe plan local, este inspectorul şcolar pe problematica romă. Dacă în 1999 inspectorul rom a fost capacitat cu normă întreagă, acum asistăm la încadrări ridicole, pe sfert sau pe jumătate. Nu pot să înţeleg, pentru că în fond el e plătit tot cu normă întreagă, în sensul că 50% primeşte din postura de profesor. Dacă nu vom rezolva aceste două situaţii vom vorbi poate şi în mileniul patru de această neputinţă cu mediatorul şcolar. Toate aceste probleme derivă dintr-o proastă gestionare pe plan local”, a subliniat Sarău, marţi, la o conferinţă de presă ocazionată de prezentarea unui Raport pe marginea unui studiu privind „Absenteismul profesorilor, elevii romi şi ciclul şcolar primar în România”.

În opinia reprezentantului Ministerului Educaţiei, peste 2.000 de şcoli din România au populaţie romă de cel puţin 25%.

Preşedintele Fondului de Educaţie pentru Romi (FER), Eugen Crai, iniţiatorul cercetării, a precizat că acest studiu relevă faptul că performanţa şcolară a copiilor romi este mult mai scăzută faţă de cea a copiilor români sau maghiari, iar absenteismul profesorilor este mult mai tolerat în şcolile în care elevii romi sunt în majoritate.

„Facem un apel către directorii de şcoli pentru ca aceste lucruri să nu degenereze pe viitor. Rolul profesorilor în performanţa şcolară este crucială şi raportul cercetării arată că absenteismul în rândul profesorilor este mai tolerat în şcolile rome decât în cele non-rome. Această situaţie în şcolile cu populaţie şcolară predominant romă arată că sunt şcoli cu resurse mult inferioare decât în cele cu populaţie predominant română, cu o infrastructură mult mai săracă”, a menţionat preşedintele FER.

Conform studiului realizat de CURS pe durata unui semestru (2010-2011) pe un număr de 220 de şcoli primare (clasele I-IV) din România, cu două grupuri de şcoli cu populaţie majoritară romi şi neromi, nu există nicio diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte numărul mediu de absenţe ale cadrelor didactice cauzate de numărul de elevi romi dintr-o anumită şcoală, iar absenteismul cadrelor didactice pare a fi cauzat de locaţia unei şcoli (zone urbane, rurale sau sărace), de facilităţile şi infrastructura unei şcoli, de climatul său organizatoric, precum şi de satisfacţia dascălilor în muncă).

Primele trei recomandări de politici includ monitorizarea mai bună a performanţelor academice în şcolile rome, folosirea mai eficientă a fondurilor structurale europene pentru îmbunătăţirea infrastructurii şcolare şi a facilităţilor şi introducerea de training management pentru directorii şcolilor primare, mai precizează Crai.

Alături de aceste recomandări, a continuat Crai, Ministerul Educaţiei trebuie să ia în considerare o modalitate pentru motivarea profesorilor atât prin sistemul de remunerare, cât şi prin cel de stimulente. AGERPRES