luca dorel.jpgInspectorul şcolar general Dorel Luca a precizat, vineri, că în cele 46 de centre de examen unde se susţine proba C a examenului de Bacalaureat, programată pentru luni, 31 mai, evaluarea liceenilor se va face fără nicio problemă, chiar dacă pentru ziua respectivă este anunţată grevă generală pe termen nelimitat.

Potrivit profesorului Dorel Luca, cadrele didactice care fac parte din comisii, fie ca profesori asistenţi, fie ca examinatori, deşi au optat pentru a participa la grevă, au spus că vor continua să facă parte din comisia de organizare şi desfăşurare a examenului de Bacalaureat, cu excepţia a două persoane.

„Ele mai au timp să se răzgândească până luni, dacă nu, vor fi înlocuite cu alţi profesori. Metodologia permite acest lucru. Avem suficiente cadre didactice care sunt pregătite să facă parte din comisia de organizare a examenului. Chiar dacă ar mai apărea şi alte persoane care nu ar mai dori să se mai implice în desfăşurarea examenului, acestea pot fi înlocuite”, a prcizat Luca.

Din cei 767 de profesori asistenţi la examenul de Bacalaureat, 99 au semnat că vor face grevă, iar din cei 263 de profesori examinatori, vor intra în grevă 23 şi doar doi şi-au manifestat intenţia de-a nu mai face parte din comisia de examinare, fiind vorba de doi lideri de sindicat – unul de la Colegiul Economic „Partenie Cosma”, iar celălalt, de la Liceul Teoretic „Nicolae Jiga” din Tinca. Cu toate că liderul Sindicatului Liber din Învăţământ Bihor, Ioan Ţenţ, a declarat, în urmă cu câteva zile, că personalul didactic şi nedidactic din 165 de unităţi şcolare va intra de luni în grevă generală.

Luca a precizat că, din informaţiile pe care le deţine până în acest moment, doar 2.183 de persoane din personalul angajat în sistemul educaţional preuniversitar bihorean au semnat pentru grevă, din care 1.882 de cadre didactice, ceea ce reprezintă aproximativ 20% din întreg corpul profesoral al judeţului, existând posibilitatea ca aceştia să se răzgândească până săptămâna viitoare. Până vineri dimineaţă, doar cadrele didactice din 74 de unităţi de învăţământ şi-au mai manifestat intenţia de a intra în grevă. La Universitatea din Oradea, liderul corpului profesoral, prof. univ. dr. Gheorghe Ionescu, a anunţat că aproximativ 70% dintre cadrele universitare şi-au manifestat intenţia de-a nu mai participa la cursuri, începând de luni, în timp ce liderul studenţilor, Adrian Dume, a anunţat că studenţii sunt hotărâţi să nu se mai prezinte la ore de săptămâna viitoare. AGERPRES