Executivul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea a 54 de scoli si reabilitarea si modernizarea altor 166 de unitati, obiective de investitii cuprinse in Proiectul pentru reabilitarea infrastructurii scolare, informeaza un comunicat remis vineri de guvern.
Vor fi construite 50 de scoli in mediul rural, in judetele Mehedinti, Olt, Dolj, Valcea, Constanta, Vrancea, Vaslui, Suceava, Iasi, Neamt, Arad, Alba, Timis, Cluj, Maramures, Mures, Satu Mare, Covasna, Salaj, Giurgiu, Brasov, Buzau si Sibiu. De asemenea, vor fi construite patru scoli noi in orasele: Bocsa, Alba Iulia, Aiud si Targu Jiu.

Totodata, vor fi reabilitate si modernizate 166 de scoli din judetele Mehedinti, Arges, Olt, Dolj, Gorj, Valcea, Braila, Calarasi, Constanta, Galati, Ialomita, Tulcea, Vrancea, Vaslui, Suceava, Botosani, Bacau, Iasi, Neamt, Caras Severin, Alba, Hunedoara, Timis, Cluj, Bistrita-Nasaud, Maramures, Mures, Harghita, Covasna, Salaj, Bihor, Teleorman, Giurgiu, Brasov, Buzau, Sibiu, Dambovita, Ilfov si Prahova.

Finantarea Proiectului pentru reabilitarea infrastructurii scolare este asigurata din fonduri de la Banca Europeana de Investitii, respectiv 131 milioane euro, si de la banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, respectiv 43,5 milioane euro. La aceasta suma se adauga fonduri guvernamentale in valoare de 26,5 milioane euro.