Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) s-a întrunit în ședință în data de 28 iulie 2022. Au fost validate rezultatele evaluărilor și avizele acordate pentru programele/ domeniile de studii universitare și pentru instituțiile de învățământ superior; s-a informat despre participarea ARACIS la evenimente și activități naționale și internaționale și au fost luate decizii legate de activitățile și funcționarea internă a agenției.

Prezentăm, în cele ce urmează, temele și hotărârile adoptate, pe care le considerăm de interes pentru toate părțile implicate în învățământul superior și pentru opinia publică:

I. Asigurare externă a calității – evaluări, avize acordate

Consiliul a analizat și a validat rezultatele evaluărilor externe pentru:

· 35 de programe de studii universitare, dintre care: 23 de programe de studii universitare de licență, un program de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică, un program pregătitor de limba română pentru cetățenii străini și zece programe de studii universitare de masterat;

· 11 domenii de studii universitare de masterat;

· șase domenii de studii universitare de doctorat;

· două instituții de învățământ superior.

Lista completă a rezultatelor evaluărilor este disponibilă la adresa: https://www.aracis.ro/hotarari-28-07-2022/

Avizele acordate și propunerile ARACIS vor fi transmise Ministerului Educației, conform reglementărilor în vigoare.

Pentru evaluările care se vor desfășura în următoarea perioadă a fost aprobată componența comisiilor de evaluare externă a programelor de studii universitare și a instituțiilor de învățământ superior.

Programul următoarelor vizite de evaluare se stabilește pentru fiecare săptămână și poate fi consultat pe pagina web a agenției, la secțiunea Noutăți.

De asemenea, Consiliul ARACIS a aprobat propunerile, primite din partea instituțiilor de învățământ superior, de actualizare a Standardelor specifice privind evaluarea externă a calității academice a programelor de studii universitare de licență.

II. Cooperare națională și internațională

În perioada 30 iunie – 27 iulie 2022, reprezentanții ARACIS au participat la mai multe evenimente, reuniuni și grupuri lucru din domeniul asigurării calității învățământului superior, organizate, la nivel național sau internațional, de Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU), Rețeaua Internațională a Agențiilor de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (INQAAHE), Reţeaua Central-Est Europeană a Agenţiilor de Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (CEENQA).

În data de 25 iulie 2022, ARACIS a semnat Memorandum-ul de cooperare cu agenția ucraineană de asigurare a calității în învățământul superior – National Agency for Higher Education Quality Assurance (NAQA). Conform prevederilor Memorandum-ului, activitățile de cooperare vizează consolidarea și extinderea cooperării și asistenței reciproce în asigurarea calității învățământului superior din cele două țări.

Consiliul ARACIS a aprobat depunerea aplicației, în vederea obținerii calității de membru al Consorțiul European pentru Acreditare în Învățământul Superior (ECA). ECA reprezintă o asociație de agenții de acreditare și asigurare a calității din Europa care promovează internaționalizarea învățământului superior și activitățile inovative ale membrilor săi.

De asemenea, Consiliul a aprobat aspectele metodologice și financiare cu privire la evaluarea externă a calității:

· Alianței de Universități Europene UNITA;

· a trei programe de studii universitare de licență din domeniul „Științe inginerești”, ale Institutului Politehnic „Igor Sikorsky” din Kiev, în vederea acordării certificării EUR-ACE®.