profesor_univ.jpgMinisterul Educaţiei Naţionale, prin Institutul Limbii Române, organizează concurs pentru ocuparea postului de lector de limba română la Universitatea din Tel Aviv, Israel. Vor fi acceptate candidaturile persoanelor care au absolvit o facultate de filologie şi sunt titulare ale unei facultăţi româneşti acreditate.

Cerinţele Universităţii din Tel Aviv pentru cei care aplică pentru postul de lector de limba română sunt următoarele: să cunoască foarte bine limba, literatura, cultura şi civilizaţia românească, să fie foarte buni vorbitori ai limbii engleze, să aibă cel puţin titlul de master, experienţă în predarea limbilor străine.

Potrivit site-ului MEN, candidaţii vor fi punctaţi ţinându-se cont de calificarea universitare, titlul universitar, gradul didactic, experienţă în predarea limbii române pentru străini, cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţionale activitatea didactică şi ştiinţifică, participarea la proiecte universitare internaţionale, proiectul de activitate propus.

Activitatea lectorului va începe odată cu deschiderea anului universitar 2014-2015. AGERPRES