Miercuri, 7 decembrie, ora 11:00, a avut loc, în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, conferința de închidere a proiectului CNFIS-FDI-2022-0072 „Realitate augmentată la UBc: vizualizarea 3D a activității didactice” (AR@UBc), la care au participat membrii echipei proiectului, studenți, cadre didactice și reprezentanți ai angajatorilor.

Proiectul a fost implementat, în perioada aprilie-decembrie 2022, iar scopul a vizat modernizarea activității didactice, prin implementarea realității augmentate (AR) cu vizualizarea 3D a activităților specifice (în sistem online sau față în față) în cadrul cursurilor și aplicațiilor, în 3 facultăți ale UBc, respectiv 4 domenii de studii diferite.

Proiectul AR@UBc reprezintă o continuare a proiectului MOBILE-UBc, implementat anul trecut, care a vizat realitatea virtuală. Pilotarea realității augmentate în cadrul celor 3 facultăți a urmărit îmbunătățirea calității activității didactice și creșterea facilităților oferite de sistemul instructiv-educativ aplicat la nivelul UBc, prin diversificarea instrumentelor de învățare, utilizând noi inițiative de digitalizare. Au fost selectate pentru realizarea de aplicații specifice o serie de discipline la care vizualizarea spațială reprezintă un element important de acumulare a competențelor specifice. Pe viitor, ne dorim să extindem și la nivelul celorlalte facultăți aceste aplicații și pentru alte discipline, în vederea dezvoltării competențelor digitale pentru un număr cât mai mare de studenți”, a declarat Prof.univ.dr. ing. Valentin ZICHIL, Director de proiect.

Realitatea augmentată (AR) este o vizualizare interactivă a lumii reale peste care se suprapun elemente din lumea virtuală, pe baza senzorilor vizuali și auditivi. Interacțiunea în timp real între înregistrarea 3D a unor obiecte virtuale cu cele reale este o componentă a realității mediate, care încurajează dezvoltarea unui ecosistem de educație digitală, a aptitudinilor și competențelor digitale. Proiectul a pilotat folosirea aplicațiilor de tip laborator pe un număr de 120 de studenți din cadrul a 3 facultăți: Facultatea de Inginerie, Facultatea de Litere și Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății. Au fost formați 2 studenți tutori privind funcționarea aplicațiilor care le-au oferit suport tehnic studenților din grupul-țintă. După testarea și utilizarea aplicațiilor, studenții au oferit feed-back, prin completarea unui chestionar online, în vederea îmbunătățirii și dezvoltării unor noi direcții a aplicațiilor.

În luna octombrie, a fost organizat workshopul „Educație digitală la UBc: 3D@3F”, în vederea formării a 12 cadre didactice din cele 5 facultăți din UBc, pentru utilizarea aplicațiilor AR, în vederea perfecționării mijloacelor de învățare specifice și creșterii calității actului didactic. Activitatea a inclus dezbateri referitoare la utilizarea acestei metode și la alte discipline.

În cadrul atelierului „Educația prin realitatea augmentată, față-în-față cu angajatorii”, organizat în luna noiembrie, au fost invitați angajatorii de top din regiunea NE, care pot utiliza aplicația dezvoltată pentru trainingul angajaților, service sau mentenanța la distanță. De asemenea, aplicația poate fi utilizată în prezentarea, din toate unghiurile, a unor utilaje cu dimensiuni de gabarit mare, la târguri și expoziții, în showroomuri etc. Au fost prezentate cele trei aplicații utilizate, înregistrările din timpul cursurilor/seminariilor/laboratoarelor și materialele realizate de către studenți cu ajutorul aplicațiilor dezvoltate. Concluziile dezbaterilor au reliefat necesitatea ca, atât în activitatea didactică, cât și în practica profesională, să fie dezvoltate competențele digitale prin utilizarea AR, precum și faptul că acestea pot prefigura, în viitorul apropiat, un nou profil al angajatului. Mai multe informații despre aplicațiile utilizate în cadrul proiectului, puteți afla accesând site-ul: http://ar-ubc.ub.ro