isjb.jpgSelecţia prin tragere la sorţi şi validarea componenţei comisiilor din centrele de examen şi respectiv centrele zonale de evaluare din Municipiul Bucureşti, la examenul de bacalaureat, sesiunea august-septembrie, va avea loc sâmbătă la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

„Conform Ordinului MEN Nr. 4923, privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de bacalaureat 2014, în ziua de sâmbătă, 23 august, ora 7,00, va avea loc, la sediul Comisiei de Bacalaureat a Municipiului Bucureşti de la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, selecţia prin tragere la sorţi şi validarea componenţei comisiilor din centrele de examen şi respectiv, centrele zonale de evaluare din Municipiul Bucureşti, la examenul de bacalaureat”, a precizat joi IŞMB prin intermediul unui comunicat remis presei.

Probele scrise vor începe luni, 25 august, cu examenul la limba şi literatura română E)a, urmat pe 26 august de examenul la Limba şi literatura maternă E)b. Proba obligatorie a profilului E)c va avea loc pe 27 august, iar cea la alegere a profilului şi specializării E)d, pe 29 august. Afişarea rezultatelor se va face pe data de 1 septembrie, până la ora 12,00, urmând ca în aceeaşi zi să fie depuse contestaţiile, în intervalul orar 12,00 – 16,00. Soluţionarea contestaţiilor se va realiza pe 2 şi 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie.

Procentul de promovabilitate la prima sesiune a examenului de Bacalaureat în Capitală, după contestaţii, a fost de 58,33%. AGERPRES