sala de sport.jpgÎn judeţul Argeş există peste 160 de săli de sport destinate desfăşurării orelor de educaţie fizică din şcoli, însă mai mult de jumătate funcţionează în spaţii improvizate, conform datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean.

„La nivelul judeţului, la un număr total de 168 de unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, există 167 de săli de sport, dintre care nouă săli de tip A, 15 săli de tip B, 47 de săli de tip C şi 96 de săli improvizate”, a declarat, luni, inspectorul şcolar de educaţie fizică Simona Teodorescu.

Sălile de sport de tip A şi B au fost construite în ultimul deceniu după proiecte standard la nivel naţional, fiind diferenţiate în special după numărul de locuri pentru spectatori, în timp ce sălile de tip C au fost construite, în marea lor majoritate, înainte de 1990, a explicat inspectorul. În cazul sălilor improvizate, acestea au de regulă dimensiuni reduse şi au fost amenajate în spaţii care au avut anterior alte destinaţii.

În privinţa condiţiilor de desfăşurare a orelor de educaţie fizică, există în continuare diferenţe semnificative între şcolile din mediul urban şi cele din mediul rural.

„Aproape toate şcolile din mediul urban au săli de sport corespunzătoare, în timp ce în mediul rural există mai ales săli improvizate. În schimb, şcolile din mediul rural stau mai bine din punct de vedere al terenurilor de sport în aer liber”, a precizat Simona Teodorescu. AGERPRES