renovare_scoala.jpgToate lucrările la unităţile de învăţământ din Reşiţa vor fi finalizate până pe data de 15 septembrie, astfel încât să poată obţine autorizaţiile de funcţionare, a declarat primarul municipiului, Mihai Stepanescu.
„Mai sunt probleme la unitatea de învăţământ din Moniom, cartier aparţinător Reşiţei, la grădiniţa de acolo, care a obţinut, în anii precedenţi, doar autorizaţie provizorie. Aici vor fi derulate lucrările de achiziţie vizând reţelele de apă în primă fază, iar apoi de canalizare, pe Ordonanţa nr. 28, ceea ce înseamnă şanse mari pentru anul şcolar viitor, 2015-2016”, a afirmat joi Mihai Stepanescu.

La nivelul judeţului Caraş-Severin este în plină desfăşurare activitatea de evaluare, iar autorităţile sanitare pentru unităţile de învăţământ eliberează documente la cererea celui care administrează şcoala. „Cei care au autorizaţii sanitare, iar în obiectul lor de activitate nu s-a modificat nimic faţă de autorizaţia anterioară, nu trebuie să şi le reînnoiască. În momentul în care se schimbă ceva în obiectul de activitate, în ceea ce priveşte structura fizică, alte compartimentări sau alte sedii pe care le au în şcoală, atunci, evident, trebuie să îşi reînnoiască aceste autorizaţii”, a precizat Dragoş Luca, directorul Direcţiei de Sănătate Publică din Caraş-Severin.

În măsura în care unităţile şcolare nu îndeplinesc criteriile de autorizare, li se dă un plan de conformare, cu termene exacte, în care trebuie să se încadreze. Potrivit lui Dragoş Luca, nimeni nu are intenţia să închidă o unitate de învăţământ pentru copii, însă şi Consiliile locale trebuie să facă eforturi pentru ca măcar cerinţele minime de autorizare să fie îndeplinite.

Printre problemele constatate până acum în şcoli sunt, în general, cele legate de canalizare şi de asigurarea apei curente. „Atât şcolile, cât şi consiliile locale trebuie să facă eforturi pentru a îmbunătăţi aceste condiţii, în special cele de cazare, condiţiile hoteliere, pentru că se investesc bani pe programe europene sau locale, dar prioritate cred că trebuie să fie aprovizionările cu apă curentă şi canalizarea, cerinţe minime în orice stat normal”, a spus directorul Direcţiei de Sănătate Publică din Caraş-Severin.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, Ioan Moatăr, susţine că există situaţii în care unităţi de învăţământ din întregul judeţ încă se desfăşoară lucrări în incintele acestora, dar care vor fi finalizate până la începerea anului şcolar. „Din fericire, în acest an, numărul unităţilor care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare va fi mai mic decât în anii precedenţi. Din situaţia centralizată până în acest moment, avem două localităţi în care s-a reuşit introducerea apei curente. Sunt, de asemenea, unităţi de învăţământ care au găsit soluţii şi au încheiat contracte cu diferiţi agenţi economici, care le furnizează apă potabilă”, a afirmat Ioan Moatăr. AGERPRES