Încă 476 de cadre didactice au finalizat cursurile de formare din cadrul proiectului “Profesionalizarea carierei didactice – noi competențe pentru actori ai schimbărilor în educație din județele Brăila și Prahova”

actored_bannere.jpgCele 476 de cadre didactice care au constituit a IV-a serie de formare din cadrul proiectului, au fost instruite în perioada 15 septembrie 2012 – 24 februarie 2013, parcurgând cursurile celor 4 programe de formare dezvoltate și acreditate prin proiect, respectiv: Formarea competențelor IT, Proiectarea și implementarea curriculum-ului centrat pe competențe, Managementul clasei – gestionarea situațiilor de criză, Metode interactive de predare – învățare. Până în prezent, din cele 2000 de cadre didactice care constituie grupul țintă al proiectului, au fost formate 1754.

Urmând cursurile de formare profesională oferite prin proiect, cadrele didactice și-au dezvoltat noi competențe aplicabile în procesul de predare-învățare-evaluare, respectiv: capacități de a utiliza instruirea asistată de calculator, de a folosi echipamentele de calcul, a tehnologiei informaționale și de comunicare, familiarizarea și operarea corectă cu noile concepte cheie introduse în limbajul psihopedagocic, îndeosebi cu cele specifice domeniului proiectării curriculare, transpunerea în practica educațională de modalități inovatoare și eficiente de organizare a componentelor curriculum-ului, dezvoltarea competențelor pedagogice și de management al carierei, perfecționarea abilităților de aplicare a noilor strategii și tehnici de intervenție în situațiile de (micro)criza educațională, dezvoltarea competențelor metodologice de a utiliza metode și tehnici de predare-învățare într-un demers didactic centrat pe elev.

Toate aceste noi competențe contribuie la creşterea calităţii educaţiei, oferind cadrelor didactice o pregătire de calitate, determinând, totodată, creșterea performanței didactice și reducându-se astfel riscul părăsirii carierei didactice.

Proiectul “Profesionalizarea carierei didactice – noi competențe pentru actori ai schimbărilor în educație din județele Brăila și Prahova” este finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și este implementat de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova, Casa Corpului Didactic Brăila, Casa Corpului Didactic Prahova și Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, în perioada octombrie 2010 – septembrie 2013.

Pentru mai multe informații despre proiect accesați www.actored.ro.

actor_ed.jpeg