Începe a șasea ediție a Academiei de Leadership și Pedagogie

În perioada 1 iulie – 11 august Teach for Romania organizează Academia de Leadership și Pedagogie, un program de pregătire inițială pentru 50 de viitori profesori și învățători, din generația a șasea, unde, prin intermediul unei experiențe de învățare și predare în comunități vulnerabile, le sunt dezvoltate competențe de leadership, necesare pentru a deveni profesori lideri capabili să le ofere copiilor o educație de tip transformațional.

Timp de 6 săptămâni, aceștia vor avea parte de o experiență unică de învățare despre sine, despre educație, despre forța unei comunități. Primele 3 săptămâni de traininguri și workshopuri, oferite de 30 de traineri și coachi, printre care îi menționăm pe: Olimpia Meșa, Andy Szekely, Petruș Cindea, Ana Maria Brezniceanu, Raluca Mohanu, Constantin Lomaca, Paul Olteanu, Oana Dănilă, vor avea loc la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice din București. Iar următoarele 3 săptămâni de practică pedagogică vor avea loc în județul Buzău, în școlile gimnaziale din Mihăilești și Costești, alături de 400 de copii.

Întreaga experiență cuprinde 200 de ore de training-uri și workshop-uri, 30 de ore de reflecție și 300 de ore de predare și învățare. Viitoarele cadre didactice vor primi sprijinul a 25 de mentori, profesori și alumni ai programului, care, alături de tutorii coordonatori, vor dezvolta planuri de lecție, care să răspundă nevoilor de învățare ale copiilor. În felul acesta, viitorul profesor va fi ajutat să înțeleagă provocarile din sistemul de educație românesc pentru a putea acționa ulterior ca un model de succes pentru copii și un agent de schimbare în școală și societate.

În viziunea organizatorilor, competențele unui profesor lider orientat pentru a produce o schimbare durabilă în educație sunt: gândirea strategică, gândirea critică, self-leadership, reziliență și eficacitate socială. Iar în academie există 3 direcții de învățare alături de care creștem împreună: autocunoaștere și dezvoltare personală, abordare strategică a predării și construirea comunității de învățare și practică.

Gheorghe Buluc, învățător din generația a cincea spune că: „Academia de Leadership și Pedagogie a fost un proces intens și transformațional. Cu ajutorul trainerilor am redescoperit drumul pe care îl alesesem de ceva timp, cel al descoperirii de sine și al înțelegerii persoanelor ce mă înconjoară. Perioada de practică a fost foarte utilă pentru mine și în aceeași măsură a fost foarte folositor să avem mentorii alături, zi de zi. M-a ajutat foarte mult feedback-ul primit după fiecare zi de predare, să văd ce pot îmbunătăți și cum pot evolua de la o zi la alta, pentru a crea o experiență plăcută atât pentru copii, cât și pentru mine. A fost o experiență unică și într-adevăr am plecat de acolo cu multă încredere în mine și pregătit de drumul ales.”