univ_bc_studenti.jpgUniversitatea de stat “Vasile Alecsandri” din Bacău are 54 de ani de experienţă în învăţământul superior, fiind acreditată, atât pe plan naţional de către Agenţia Română de asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, cât şi pe plan internaţional de către European University Association, prin Institutional Evaluation Programme. Oferta educaţională a celor 5 facultăţi – Inginerie, Litere, Ştiinţe, Ştiinţe Economice, Ştiinţe ale Sportului, Mişcării şi Sănătăţii – cumulează un număr de 35 de programe de studii universitare de licenţă şi 24 de master.

Admiterea variază ca metodologie de la o facultate la alta, dar se păstrează concursul de dosare la toate facultăţile în funcţie de mediile de bacalaureat şi de proba de specialitate de la acest domeniu. La Inginerie, Ştiinţe şi Ştiinţe Economice vor fi concursuri de dosare, la Litere probe de competenţe, iar la Facultatea de Ştiinţe ale Sportului, Mişcării şi Sănătăţii probe de aptitudini. Pe lângă aceste programe, studenţii Universităţii “Vasile Alecsandri” din Bacău pot accesa cursurile Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic.

Pentru studiile universitare de licenţă oferta educaţională cumulează un număr de 724 de locuri bugetate şi 1740 de locuri cu taxă. De asemenea, studiile universitate de master oferă 370 de locuri bugetate şi 790 locuri cu taxă. Perioadele de înscriere pentru licenţă, precum şi taxele de înscriere ale celor cinci facultăţi pentru care puteţi opta sunt: Facultatea de Inginerie 13-31 iulie, taxa de înscriere este de 120 ron; Facultatea de Litere 13-25 iulie, 200 lei; Facultatea de Ştiinţe 13-31 iulie, 13-29 iulie, 130 lei; Facultatea de Ştiinţe Economice 13-25 iulie, 150 lei; Facultatea de Ştiinţe ale Sportului, Mişcării şi Sănătăţii 6-20 iulie, 6-18 iulie şi 6-28 iulie, 200 lei (Educaţie fizică şi sport, Kinetoterapie), 150 lei (Terapie ocupaţională).

Perioadele de înscriere şi taxele de admitere pentru master sunt: Facultatea de Inginerie 13-31 iulie, 120 lei; Facultatea de Litere 13-23 iulie, 200 lei; Facultatea de Ştiinţe 13-30 iulie, 130 lei; Facultatea de Ştiinţe Economice 13-24 iulie, 130 lei; Facultatea de Ştiinţe ale Sportului, Mişcării şi Sănătăţii 20-25 iulie, 200 lei.

Informaţii suplimentare poţi afla accesând www.ub.ro sau la telefon 0234/ 542 411.

univ_bc_licenta.jpg

univ_bc_master.jpg