elevi.jpgCea de-a patra etapă de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare şi în clasa I va avea loc în perioada 2 – 18 mai şi se va face în Capitală la centrul special de înscriere constituit de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti la Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”.

Potrivit calendarului aprobat de MECTS, activitatea de înscriere se va desfăşura în perioada 2 – 9 mai, când vor fi înscrişi pe locurile disponibile la unităţile dorite copiii ai căror părinţi au solicitat înscrierea la altă şcoală decât şcoala de circumscripţie, dar au fost respinşi iniţial, din lipsă de locuri, iar între 11 şi 18 mai vor fi înscrişi copiii care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în etapele anterioare.

În Bucureşti informaţii privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare şi în clasa I pentru anul şcolar 2012 – 2013, etapa a IV-a, pot fi solicitate la telverde 0800816021.
Înscrierea se va face în urma completării de către părinte a unei cereri scrise tip, părintele având posibilitatea de a înscrie pe cerere un număr de opţiuni. Pe lângă cerere părinţii pot depune şi documente care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare.

Afişarea listelor se va face în data de 21 mai.

Procedura operaţională de înscriere cuprinde precizări privind activitatea propriu-zisă de înscriere a copiilor în etapa a IV-a, graficul de înscriere şi modelul de cerere de înscriere, documente postate pe site-ul IŞMB (www.ismb.edu.ro) şi afişate la intrarea în fiecare unitate de învăţământ preuniversitar de stat cu nivel primar din Bucureşti. AGERPRES