Personalul didactic auxiliar ar putea beneficia de gradaţii de merit, la fel ca şi profesorii, dacă va fi adoptată o iniţiativă a senatorilor liberali Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea care au solicitat corectarea, în acest sens, a articolului din legea învăţământului care excludea această categorie.

“Era o nedreptate ca personalul didactic auxiliar, care este aproape la fel de important ca profesorii, să nu beneficieze. În fosta lege, beneficiau şi ei, dar în legea nouă nu mai erau trecuţi”, a subliniat, în conferinţă de presă, Boeriu, precizând că e vorba de articolul 264.
De asemenea, cei doi senatori au propus şi scurtarea perioadei pentru gradaţia de merit atât pentru profesori cât şi pentru auxiliari, de la cinci la doi ani, pentru “a stimula competiţia”.

“Recunosc, cinci ani este foarte mult, pentru că ai gradaţia de merit, nu te mai străduieşti, dar îi descurajezi şi pe ceilalţi, pentru că cinci ani nu se mai discută despre asta. Este suficient, zicem noi, doi ani, ca să fie o competiţie continuă pentru obţinerea gradaţiei”, a adăugat Boeriu.
La rândul său, senatorul Cristian Bodea a precizat că soţia sa e profesoară iar socrul – director de şcoală. “Nu vreau să dăm în profesori. Vrem să stimulăm competiţia şi să facem ca şansele să fie mai mari pentru toţi”, a adăugat Bodea. AGERPRES