Modul în care contextul actual influențează domeniul educațional, dar și măsura în care va modela viitorul sunt printre subiectele ce vor fi abordate în cadrul conferinței Microsoft: Inovație în educație: Învățământul în era digitală.

Reprezentanți de seamă ai unor universități și colegii de renume din România vor fi prezenți la eveniment pentru a discuta despre procesul de transformare digitală a organizațiilor pe care le conduc și despre modul în care au reușit să depășească provocările acestei perioade. În plus, invitații vor face referire și la nevoile de soluții tehnice și de resurse umane pentru dezvoltarea de noi competențe, atât în rândul elevilor și studenților, cât și al profesorilor.

Alături de ei se vor afla reprezentanți ai ONG-urilor care promovează incluziunea digitală în educație și furnizori de soluții și tehnologie pentru învățământ.

Microsoft Envision – Inovație în educație: Învățământul în era digitală este un eveniment online și se va desfășura pe platforma Microsoft Teams, în limba română. Întâlnirea se adresează conducerii și specialiștilor IT din universitățile din România, precum și managementului și  profesorilor din învățământul preuniversitar. Participarea este gratuită, iar înscrierea se realizează prin completarea formularului de înregistrare.

Informații suplimentare despre agenda întâlnirii și formularul de înscriere sunt disponibile aici