univ-eftimie-murgu-resita.jpgElevii care au ratat examenul de Bacalaureat în sesiunea de vară, dar au reuşit să ia o notă de trecere în toamnă au, zilele acestea, posibilitatea de a se înscrie la una dintre facultăţile Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa. O veste bună pentru ei este că au rămas, din sesiunea anterioară de admitere, aproximativ 150 de locuri bugetate.

Cele mai multe locuri fără taxă, rămase neocupate la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, după sesiunea de vară, sunt la Facultatea de Inginerie, aproximativ 140. Cei care se înscriu au cele mai multe şanse să intre pe locurile fără taxă, la specializarea Ingineria Procesării Materialelor, acolo unde au rămas 24 de locuri bugetate. Totodată, la Inginerie au mai rămas neocupate şi aproximativ 140 de locuri cu taxă. La Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative au mai rămas disponibile peste 300 de locuri cu taxă şi doar zece locuri bugetate.

„Chiar din prima zi a înscrierilor, holurile universităţii au fost pline”, a declarat marţi Marian Mihăilă, prorectorul universităţii reşiţene. Cei care nu au timp pentru a participa la cursurile de zi ale universităţii reşiţene se pot înscrie la una din specializările la distanţă. Aici mai sunt disponibile 242 de locuri.

Tot în această perioadă, se desfăşoară şi înscrierile pentru master, unde sunt disponibile, la cele şase specializări, 445 de locuri, din care 150 sunt fără taxă. Înscrierile la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa continuă până pe 19 septembrie, urmând ca listele cu rezultatele finale să fie afişate pe 20 septembrie. AGERPRES