ferencz_salamon_alpar.jpgInspectoratul Şcolar Judeţean Harghita a elaborat un plan de măsuri pentru îmbunătăţirea rezultatelor elevilor la evaluarea naţională, după ce a făcut acelaşi lucru şi pentru ca elevii din judeţ să obţină rezultate bune la bacalaureat.

Potrivit inspectorului şcolar general Ferencz Salamon Alpar, este important ca rezultatele la evaluarea naţională să fie cât mai bune, întrucât nota obţinută de elevi influenţează în proporţie de 50 la sută rezultatele admiterii în clasa a IX-a. Setul de măsuri elaborat de Inspectoratul Şcolar Harghita şi care trebuie aplicat de fiecare şcoală cuprinde, printre altele, şedinţe cu părinţii, directorii sau cadrele didactice, la care va lua parte şi inspectorul general sau prezentarea metodologiei evaluării şi verificarea de către directori a stadiului parcurgerii materiei.

Începând din noiembrie 2011 şi până anul viitor va fi parcurs un program de pregătire, de care vor fi responsabili profesorii de specialitate şi directorii şcolilor. În perioada aprilie-mai 2012, va avea loc o simulare completă la disciplinele Evaluării Naţionale, pentru a vedea care sunt lipsurile în pregătire şi unde trebuie să se pună mai mult accent. Totodată, se va elabora un studiu referitor la opţiunile de continuare a studiilor de către elevii absolvenţi ai clasei a VIII-a.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, cele mai bune rezultate la evaluarea naţională din 2011 au fost obţinute de Liceul “Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, unde media generală a fost de 8,46, iar cele mai slabe note s-au înregistrat al Şcoala Generală „Xantus Janos” din Miercurea Ciuc, unde media generală a fost de 4,19. L

a evaluarea din acest an au participat aproape 3.200 de elevi harghiteni, din care cei mai mulţi, adică 804, au obţinut medii cuprinse între 6,00 şi 6,99. De asemenea, au fost şi 126 de candidaţi care au avut medii cuprinse între 9,00 şi 9,99, în vreme ce un singur elev a obţinut media generală zece. Recent, Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita a elaborat un plan de măsuri şi pentru bacalaureat, pentru a demonstra că primul loc la promovabilitate, obţinut de elevii din judeţ în 2011, nu a fost întâmplător şi nu are legătură cu absenţa monitorizării video din sălile de examen. AGERPRES