Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu, a anunţat că începând de joi vor avea loc controale sistematice în unităţile şcolare, pentru a verifica modul în care sunt respectate regulile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

„Inspectoratul Şcolar împreună cu Direcţia de Sănătate Publică Timiş şi cu Poliţia Timiş, prin Biroul de Siguranţă Şcolară, va începe, de joi, controale sistematice în unităţile de învăţământ, pentru a verifica modul în care se respectă circuitele, regulile, în pauze şi în timpul orelor, pentru că este foarte important ca în această perioadă să fie respectate regulile în comunităţi. Respectarea strictă a regulilor este prioritate zero în învăţământ şi este decisivă în aceste momente”, a afirmat Marin Popescu.

Din totalul celor peste 90.000 de elevi din judeţ, 13.686 sunt acum în sistemul online, la care se adaugă cei 385 de elevi care au motivări pentru a urma şcoala online. Potrivit lui Popescu, în total sunt 14.071 de elevi online, ceea ce reprezintă 14,03% din numărul total al elevilor din sistemul preuniversitar judeţean.

Şeful IŞJ Timiş a adăugat că în această săptămână au fost distribuite unităţilor de învăţământ 13.000 de teste rapide, în timp ce 5.000 sunt deja trimise prin curierat şi au mai fost solicitate alte 10.000 de teste.

Marin Popescu a subliniat că situaţia infrastructurii de medicină şcolară a rămas neschimbată faţă de anul trecut şi că autorităţile locale nu s-au implicat să îmbunătăţească reţeaua, în acest sens.

„În judeţ avem 119 cabinete medicale şi cinci cabinete stomatologice, pentru cele 596 de unităţi şcolare. În perspectiva medicinei şcolare nu s-a întâmplat nimic. Suntem într-o situaţie mai rea decât anul trecut. Ne-am relaxat trei-patru luni în vară, dar am rămas în aceeaşi situaţie ca anul trecut. Nu am văzut iniţiative de la comunitatea locală, să construiască un cabinet medical şcolar etc. Mă gândesc la copiii din rural, care sunt cei mai dezavantajaţi, nu are cine să le facă un test antigen. Reacţia autorităţilor locale este foarte lentă. (…). În Timişoara avem ajutor suplimentar prin şase colegi cadre medicale din învăţământul special pentru testare”, a mai afirmat şeful IŞJ Timiş, Marin Popescu. AGERPRES