radulescu_romeo1.jpgStudenţii care urmează cursuri universitare de stat vor beneficia din anul universitar 2010-2011 de un campus universitar modern la Râmnicu Vâlcea, a declarat, luni, primarul municipiului, Romeo Rădulescu.

„Am avut o întâlnire foarte importantă cu rectorul Universităţii de Stat din Piteşti, prof. Gheorghe Barbu. În cel mai scurt timp va începe reabilitare corpului de clădire a fostei Unităţi Militare din cartierul Vlădeşti, astfel încât din toamnă studenţii facultăţilor de stat ale filialei vâlcene să aibă un local propriu pentru a-şi desfăşura activitatea. Pentru Râmnic este un pas, ne permitem astfel să spunem că elitele vor rămâne acasă, iar acesta este numai începutul. Din toamnă aşadar, viaţa universitară la Râmnicu Vâlcea va avea şi locul şi logistica pentru a-şi concepe propria configuraţie”, a spus Romeo Rădulescu.

Universitatea din Piteşti a primit în urmă cu doi ani de la Ministerul Apărării clădirea şi o parte din campusul fostei Unităţi Militare Vlădeşti din municipiul Râmnicu Vâlcea. „Clădirea este impresionantă, poate deservi cu brio o universitate, are toate facilităţile pentru a deveni un loc universitar şi pentru a putea deservi cât mai multe facultăţi. Vâlcea are nevoie ca de aer de un învăţământ specializat. Se va începe iniţial cu 5 facultăţi, urmând ca pe parcurs numărul acestora să crească. Sperăm ca Râmnicu Vâlcea să devină o atracţie din toate punctele de vedere pentru toţi absolvenţii de liceu din România care vor să urmeze cursuri universitare de stat”, a mai spus Rădulescu.

Facultăţile care vor demara în toamnă sunt: filologie, drept, economie, inginerie şi informatică. Pe viitor, se discută înfiinţarea unor facultăţi de chimie industrială, mecanică şi energetică, judeţul Vâlcea având oportunităţi industriale în aceste domenii. Discuţiile privind înfiinţarea unui centru universitar de stat la Râmnicu Vâlcea au început încă înainte de 1989, în prezent în muncipiu activând filialele a două universităţi private – Constantin Brâncoveanu şi Spiru Haret. AGERPRES