Peste 500 de cadre didactice şi personal de sprijin şi alte aproximativ 600 de persoane vor putea beneficia de consiliere şi orientare în carieră în cadrul proiectului EDUCAT – programe de a doua şansă pentru tineri şi adulţi – implementat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj în parteneriat cu Liceul Tehnologic Ţicleni.

Potrivit unui comunicat de presă al IŞJ Gorj, 516 cadre didactice şi personal de sprijin vor beneficia de programe de formare, în vederea îmbunătăţirii şi profesionalizării competenţelor de lucru în cadrul proiectului ce va avea ca rezultat promovarea unor servicii educaţionale de calitate pentru reducerea abandonului şcolar şi pentru absorbţia/reintegrarea şcolară a tinerilor care au abandonat şcoala.

Totodată, 600 de persoane vor putea beneficia de consiliere şi orientare în carieră, de programul de tip „A doua şansă”, ce va conţine elemente privind schimbarea atitudinii sociale, a stereotipurilor, precum şi diferitelor aspecte ale discriminării, în şcoală, la angajare, la locul de muncă şi în comunitate, valorificând astfel prin această măsură, principiul egalităţii de şanse şi non-discriminării. Mai mult, 150 de persoane (selectate din rândul celor 600 înscrise în programul „A doua şansă”), vor participa la un training de dezvoltare a competenţelor în utilizarea instrumentelor digitale şi alte 150 de persoane (tot selectate din rândul celor 600 înscrise în programul „A doua şansă”) vor participa la un training de educaţie financiară.

„Sustenabilitatea instituţională, precum şi a programelor educaţionale va fi asigurată prin diseminarea, transferul şi valorificarea bunelor practici dezvoltate în cadrul proiectului la nivel local şi regional, atât prin realizarea unui studiu de impact, cât şi prin organizarea unui workshop special conceput în acest sens. În acest sens, în cadrul proiectului au fost prevăzute o serie de măsuri specifice având ca obiectiv dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor transversale şi profesionale cheie pentru elevii integraţi în grupul ţintă, precum: organizarea unei campanii, cu implicarea actorilor locali cu grad ridicat de relevanţă, precum lucrătorii sociali, serviciile şi organizaţiile de tineret, direcţii de asistenţă socială, psihologii, asistentele medicale şi alţi terapeuţi, servicii de protecţie a copilului, specialişti, poliţişti, sindicate, mediul de afaceri, mediatori, organizaţii interculturale, ONG-uri şi alte organizaţii comunitare din mediul sportiv, cultural şi a sectoarelor de cetăţenie activa etc”, se arată în comunicatul IŞJ Gorj.

Aceeaşi sursă precizează că participanţii din cadrul programului „A doua şansă” vor primi subvenţii de 170 de lei pe lună pentru a acoperi cheltuielile.

Proiectul EDUCAT – programe de a doua şansă pentru tineri si adulţi – POCU/665/6/23/136157 se derulează pe o perioadă de 36 luni, în intervalul 24 decembrie 2020 – 23 decembrie 2023, beneficiind de o finanţare totală de 9.513.951,49 lei din care 8.223.946,4 lei sunt nerambursabili, şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020. AGERPRES