ISJ Iaşi anunţă că profesorii au creat grupuri de lucru online cu elevii, chiar şi la şcoli din rural

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi au informat că elevii din judeţ îşi continuă activitatea de acasă, directorii şi profesorii fiind implicaţi în dezvoltarea de programe interactive şi de studiu individual.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi susţin, prin intermediul unui comunicat de presă, că în contextul suspendării cursurilor, profesorii au înţeles cât de necesară este continuarea păstrării legăturii cu elevii lor, dar mai ales de ce este nevoie să nu se întrerupă activităţile de consolidare, recapitulare, exersare a competenţelor dobândite de elevi până în acest moment.

“Cunoscând foarte bine aceste realităţi, profesorii ieşeni de la numeroase şcoli din mediul urban, dar şi rural, acolo unde există dotare tehnică corespunzătoare, au creat grupuri de lucru în care profesorii oferă elevilor pachete de învăţare ce cuprind scheme de lecţii, fişe de lucru, prezentări PowerPoint, teste, demonstraţii, liste bibliografice, link-uri către resurse educaţionale deschise, materiale scanate , toate acestea având rolul de a consolida şi recapitula anumite teme şi nu de a preda teme noi din programa şcolară. Este esenţial ca în această perioada sarcinile de lucru în mediul online să nu vizeze predarea, pentru că ar fi dezavantajaţi elevii care nu au acces la tehnici moderne de învăţare la distanţă”, se menţionează în comunicatul ISJ Iaşi.

În opinia reprezentanţilor ISJ Iaşi, pauzele mari în învăţare duc la diminuarea volumului de informaţii, încetinirea dezvoltării anumitor deprinderi şi abilităţi, dar mai ales slăbirea motivaţiei implicată în orice activitate cu elevii, indiferent de nivelul lor de vârstă.

Potrivit documentului, grupurile de comunicare create de inspectorii şcolari pe discipline confirmă preocuparea profesorilor pentru a organiza sesiuni online de tipul videoconferinţei, care îi determină pe elevi să urmărească explicaţiile şi demonstraţiile şi să rezolve aplicaţiile şi temele propuse.

“Acestea sunt activităţi care îi conduc pe elevi spre studiu individual şi rezolvarea temelor la mai multe discipline, activităţi care generează nu doar instruire, ci şi trezirea interesului pentru a explora virtual muzee şi alte instituţii culturale din lumea întreagă, astfel incat să descopere frumuseţea muzicii clasice, să îşi cultive spiritul ludic în context didactic prin jocurile ce se găsesc pe anumite platforme educaţionale etc.Cele mai uzitate sunt serviciile digitale oferite de platforme ce erau deja utilizate în şcoli înainte de etapa în care au fost suspendate cursurile, dar cu siguranţă vor exista şi altele, întrucât la acest moment mai mulţi operatori doresc să ofere acces gratuit la platforme educaţionale pentru elevi şi profesori. Programul TELEŞCOALA realizat de MEC în colaborare cu TVR poate fi o foarte bună cale de învăţare pentru elevii care dispun de acces la serviciile oferite de televiziunea publică. Trebuie spus că întreaga activitate de organizare a şcolii de acasă este monitorizată de conducerea şcolilor”, spun cei de la ISJ Iaşi.  Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar i-au rugat pe părinţi să sprijine copiii şi eleviii în organizarea spaţiului şi timpului de lucru, astfel încât să respecte sistematic programul stabilit cu profesorii, să aloce aceeaşi importanţă sarcinilor de lucru, să răspundă solicitărilor profesorilor, cadre didactice care fac din pasiune şi vocaţie aceste activităţi. “Încercaţi să nu îi expuneţi în spaţii publice, convinşi fiind că această perioadă poate fi una de trăire a unui timp de calitate, în familie, alături de copiii voştri”, se mai menţionează în comunicatul de presă al IŞJ Iaşi. AGERPRES